La mijloc de decembrie, Opera din Iaşi a îmbrăcat din nou straie de sărbătoare, ceea ce pentru public a devenit ceva… obişnuit, seria evenimentelor continuând însă, de această dată, printr-o seară aparte, soprana Elena Moşuc, aplaudată de-a lungul vremii la Scala sau la Arena din Verona, la Viena sau la Zurich, la Paris, Munchen, Berlin sau Tokyo, urcând, în fine, după (prea) mulţi ani, din nou pe scena din oraşul natal.
Deloc întâmplător, a întrupat unul dintre personajele de referinţă din repertoriul său – Violeta Valery din Traviata de Verdi -, reeditând astfel succesul cu totul special repurtat în teatre celebre din lume, o sală arhiplină (re)ascultând cu încântare glasul său luminos, de o calitate unanim apreciată încă de la debut, parcă mai „încărcat” şi cu un plus de expresivitate, trăindu-şi personajul cu o implicare şi o investire emoţională mai subliniată faţă de versiunile sale interpretative oferite, spre exemplu, la Bucureşti, în urmă cu câteva stagiuni. Desigur, experienţa acumulată în compania soliştilor, dirijorilor şi regizorilor de anvergură se face simţită în orice gest, în frazarea şi ştiinţa de a sublinia fără ostentaţie accentele dramatice, conferind sens fiecărui cuvânt, fiecărui sunet, având deopotrivă dezinvoltura şi firescul mişcării, al atitudinii scenice (şi) în relaţia cu partenerii.
Soprana Elena Moşuc
Siguranţa sa a avut darul de a-i stimula pe tinerii solişti care debutau în roluri solicitante, deşi probabil perspectiva de a evolua alături de o interpretă de cotă internaţională le-a trezit, iniţial, emoţii mult amplificate. Dar tenorul Florin Guzgă a „atacat” cu aplomb dificilul rol Alfredo, etalând date naturale remarcabile, glasul său amplu, frumos şi bine condus, acutul fără probleme şi egalitatea registrelor fiind dublate de prezenţa scenică agreabilă şi de instinctul artistic (atât de important şi de rar)
