Victor Ponta a confirmat, luni seară, că jurnalistul Rareş Bogdan este propunerea pe care liberalii ar urma să o avanseze pentru funcţia de preşedinte director general al SRTV, dar a precizat că se va pronunţa cu privire la o astfel de nominalizare în momentul în care ea va fi avansată oficial de PNL.
"Propunerea pentru preşedinte director general va aparţine colegilor liberali. Nu ştiu să existe o propunere oficială în acest moment, dar există o propunere neoficială confirmată chiar de domnul Antonescu", a declarat premierul. Ponta a confirmat că este vorba despre jurnalistul Rareş Bogdan, întrebat în acest sens. Fiind chestionat dacă va susţine această propunere, premierul a spus: "Dacă colegii liberali o vor face, o să discutăm atunci", transmite Agerpres.
"Evident că am reţineri, dar nu cred că este corect să vorbim despre un alt coleg jurnalist. Problema mea este următoarea. Televiziunea publică, şi o privesc din perspectiva şefului de Guvern, televiziunea publică, anul trecut, a fost practic în pragul colapsului. Noi am garantat un împrumut destul de mare cu care, sigur, s-au plătit nişte disponibilizări, s-au mai plătit nişte investiţii... Situaţia actuală este însă în continuare extrem de gravă. Televiziunea publică are un buget în jur de 150 de milioane de euro, sper să nu greşesc. Are audienţe mici, dar nu asta este problema până la urmă, pentru că televiziunile publice, în general, nu au aceleaşi audienţe. Problema este dacă românii sunt mulţumiţi de serviciile pe care le primesc în schimbul banilor pentru că cei 150 de milioane vin fie din taxă radio-tv, fie din buget. Şi atunci preocuparea mea principală este dacă putem să facem din televiziunea publică un serviciu care să fie admirat, dorit de către români şi care, sigur, să cheltuiască mai puţin în aceste vremuri dificile. Pentru că banii aceia, în loc să-i dau la TVR aş putea să-i dau l