Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vulcanul Etna şi-a întrerupt erupţia, iar aeroportul din Catania a fost redeschis

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 17 decembrie 2013 ·

Vulcanul Etna din Sicilia şi-a întrerupt erupţia marţi dimineaţă, ceea ce a permis redeschiderea aeroportului din Catania, care fusese închis în ultimele două zile, informează marţi site-ul de ştiri Rai News 24.

Vulcanul Etna, cel mai înalt din Europa (3.350 de metri), îşi începuse activitatea sâmbăta trecută, ceea ce a dus la închiderea aeroporturilor din Catania şi Comiso, decisă duminică de autorităţile din Sicilia, din cauza coloanelor de cenuşă care se ridicaseră spre cer, împiedicând vizibilitatea, potrivit unor surse aeroportuare.

În total, în ultimele două zile, au fost anulate circa 150 de zboruri pe aceste două aeroporturi din Sicilia.

Erupţiile vulcanului Etna sunt frecvente, dar aceea începută sâmbăta trecută a fost una dintre cele mai intense şi mai spectaculoase din ultimele luni.

Lava care s-a scurs pe un versant al vulcanului este încă vizibilă din Catania şi Taormina, oraş istoric şi cunoscută staţiune balneară din insula Sicilia. Trei mici seisme au fost de asemenea înregistrate în jurul vulcanului, duminica trecută. (Agerpres)

Vulcanul Etna din Sicilia şi-a întrerupt erupţia marţi dimineaţă, ceea ce a permis redeschiderea aeroportului din Catania, care fusese închis în ultimele două zile, informează marţi site-ul de ştiri Rai News 24.

Vulcanul Etna, cel mai înalt din Europa (3.350 de metri), îşi începuse activitatea sâmbăta trecută, ceea ce a dus la închiderea aeroporturilor din Catania şi Comiso, decisă duminică de autorităţile din Sicilia, din cauza coloanelor de cenuşă care se ridicaseră spre cer, împiedicând vizibilitatea, potrivit unor surse aeroportuare.

În total, în ultimele două zile, au fost anulate circa 150 de zboruri pe aceste două aeroporturi din Sicilia.

Erupţiile vulcanului Etna sunt frecvente, dar aceea începută sâmbăta trecută a fost una dintre cele mai intense şi mai spectaculoase di

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 57 minute
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 2 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 2 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Consiliul Europei inițiază crearea unui tribunal special pentru Ucraina care va încerca să îi judece pe ruși

HotNews acum 18 minute
Consiliul Europei a lansat miercuri procesul de creare a unui așa-numit Tribunal Special pentru Ucraina, care urmărește judecarea responsabililor ruși pentru invazia lansată în 2022, relatează agenția spaniolă de presă EFE, citată de Agerpres. Comit

Elena Udrea cere reducerea pedepsei care i-a mai rămas de executat cu încă 17 zile

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea solicită reducerea pedepsei care i-a mai rămas de executat cu încă 17 zile pe care le-a petrecut în Arestul Central și în arest la domiciliu într-un alt dosar față de cel în care a fost condamnată. Potrivit

Piedone conduce razii în sex-shop-urile din Capitală: Amenzi de aproape un milion de lei

BusinessMagazin acum o ora
Piedone a descins în sex-shop-urile din Capitală şi a aplicat amenzi usturătoare de aproape un milion de lei după ce a descoperit rafturi pline cu produse neconforme.

O grădină zoologică din Franţa lovită de fulger: Cel puţin 13 răniţi / Printre aceștia se află patru copii

G4Media acum o ora
Cel puţin 13 persoane, între care o femeie din Germania, au fost rănite de fulger care a lovit miercuri o grădină zoologică din sudul Franţei, potrivit pompierilor, relatează AFP, transmite Agerpres. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa

Nicuşor Dan: În mandatul meu, vom avea un spital de mari arşi

Mediafax acum 36 minute
„La spitalele pe care noi le-am gestionat la primăria Capitalei, mai mult de jumătate din pacienţi sunt oameni care vin din afara Bucureştiului, uneori de la distanţe foarte mari, pentru că nu găsesc în zonele în care ei locuiesc un specialist care

Nicușor Dan: „ROMÂNIA a făcut bine susținând Ucraina, alături de celelalte state europene și Statele Unite”

Gandul acum 18 minute
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, s-a declarat în favoarea susținerii Ucrainei, din punct de vedere militar, și a subliniat că această inițiativă a României face parte dintr-un „efort comun” la care participă și celelalte

UPDATE - Finala Cupei României, CFR Cluj - Hermannstadt. Clujenii au mai înscris un gol, imediat după pauză. Este 3-1

News.ro acum 30 minute
Finala Cupei României Betano, CFR Cluj – FC Hermannstadt, se dispută, miercuri seară, pe stadionul Francisc Neuman din Arad. UPDATE - CFR Cluj a mai înscris un gol imediat după pauză, în minutul 48, prin Nkololo. UPDATE - La pauză, clujenii conduc c

Vremea

București
acum

13°
mie.

7°/19°
joi

8°/23°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/19°
joi

10°/22°
vin.

7°/11°
sâm.

8°/9°
Constanta
acum

13°
mie.

8°/17°
joi

8°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

4°/16°
joi

9°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

6°/15°
Timisoara
acum

12°
mie.

3°/20°
joi

5°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/17°