TIMIȘOARA. Anunțat, în vara acestui an, ca fiind cel mai mare proiect al universității, noul cămin de șase etaje a fost lăsat de pribeliște de firma care a câștigat licitația. Acest cămin ar urma să fie ridicat în Complexul Studențesc lângă banca BRD și ar oferi condiții excepționale studenților.
Acest cămin al UVT din Complexul Studențesc ar avea camere cu baie și bucătărie proprie, spații comerciale, salon de coafură și frizerie, sală de fitness, spații de recreere și parcare subterană. De aceste condiții vor beneficia în jur de 700 de studenți. La puțin timp de la punerea pietrei de temelie pentru acest cămin, firma care a câștigat lucrarea a intrat în insolvență. Din această cauză, Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, spune că noul cămin din Complexul Studențesc reprezintă cea mai mare nerealizare din acest an a instituției. “Firma care a câștigat licitația pentru construcția căminului a intrat în insolvență, ceea ce a dus la prelungirea executării construcției. Noi nu ne-am propus să finalizăm căminul în acest an, dar acest fapt real, insolvența, a dus la prelungirea termenelor de implementare. La fel și lipsa banilor de la minister“, a explicat Marilen Pirtea, care speră că anul viitor vor fi alocate 1,5 milioane de lei de la Guvern pentru această lucrare, se va face o nouă licitație, iar lucrările vor continua.
TIMIȘOARA. Anunțat, în vara acestui an, ca fiind cel mai mare proiect al universității, noul cămin de șase etaje a fost lăsat de pribeliște de firma care a câștigat licitația. Acest cămin ar urma să fie ridicat în Complexul Studențesc lângă banca BRD și ar oferi condiții excepționale studenților.
Acest cămin al UVT din Complexul Studențesc ar avea camere cu baie și bucătărie proprie, spații comerciale, salon de coafură și frizerie, sală de fitness, spații de recreere și parcare subterană. De aceste condiții v