Manualele de istorie acordă puţin importanţă marilor sportivi ai României. Primează bărbaţii de stat şi evenimentele din jurul lor, chiar dacă Nadia, Patzaichin, Gruia, Bellu, Hagi, Ilie Năstase, Gagriela Szabó sunt numele cu care ne protejăm şubredul brand de ţară printre străini. E drept, în replică, cu jena sau reţinerea de rigoare, sunt uneori invocaţi şi Dracula I, şi Dracula II, zis şi Nicolae Ceauşescu.

Manualele de istorie sunt însă şi mai zgârcite când vine vorba de gloriile sportului autohton făcute uitate, prin cenzură şi denigrare, în anii comunismului. Printre ele, la loc de frunte este şi basarabeanul Nicolae Simatoc-Szegedi, unul dintre cei mai buni fotbalişti ai Europei şi, cu siguranţă, cel mai important jucător român al anilor 1940 şi 1950.

În cei 19 ani de carieră ai săi, patru de juniorat şi 15 de profesionism, Simatoc a jucat peste 200 de meciuri oficiale în care a înscris 20 de goluri, reuşind să câştige două titluri de campion naţional (în Ungaria şi Spania), patru titluri de vicecampion (două în România şi câte una în Ungaria şi Italia), o medalie de bronz în Campionatul României, de două ori Cupa Spaniei şi alte două trofee în Spania: Cupa „Eva Duarte de Peron” şi „Martini-Rossi”. Lista este completată de opt selecţii în prima reprezentativă a României şi de cel mai important trofeu internaţional: Cupa Latină, precursoarea Cupei Campionilor Europeni, actuala Ligă a Campionilor, câştigată cu FC Barcelona.

Octavian Ţîcu şi Boris Boguş, specialişti în istoria sportului, vin să umple golul lăsat în istoriografia română în privinţa trecutului acestui excepţional fotbalist. Cei doi profesori de la Chişinău au publicat anul acesta, la editura Cartdidact din Chişinău, volumul Nicolae Simatoc (1920-1979). Legenda unui fotbalist basarabean de la Ripensia la FC Barcelona. Cartea constituie principala sursă de documentare a acestui ar