Cele mai multe astfel de mame provin din medii cu nivel de educaţie foarte scăzut.
Tot mai multe eleve din judeţul Iaşi devin mame în adolescenţă. În loc să se joace cu fetele de vârsta lor, copilele leagănă bebeluşi de la 13-14 ani. Până în prezent, din cele aproximativ 1.000 de naşteri înregistrate la Spitalul Municipal din Paşcani în 2013, au fost raportate 26 de naşteri la fete minore, cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani. „În secţia noastră de obstetrică sunt aduşi pe lume lunar câte 80-90 de copii, deci numărul total al naşterilor se situează pe unde aproape de 1.000. Dintre acestea, 2-3 cazuri la o sută sunt întâlnite la minore provenite din familii dezorganizate, cu un nivel de educaţie destul de scăzut. De multe ori ne confruntăm cu situaţii în care pacienta nu a urmărit evoluţia sarcinii, nu şi-a făcut controale şi analize la timp, tocmai pentru că ori familia nu ştie, ori pentru că se teme de reacţia familiei“, a explicat dr. Diana Acsinte, directorul medical al unităţii păşcănene. De cele mai multe ori, fetiţele cu bebeluşi sunt luate acasă de către familie imediat după naştere, iar cele care au probleme cu familia din cauza naşterii timpurii sunt supravegheate în Centrul Maternus al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Aici, ele primesc asistenţă timp de şase luni, după care se încearcă integrarea lor în familia din care provin. Potrivit unui raport încheiat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în primul trimestru al anului 2013, Iaşul se situează pe locul al doilea privind naşterile la vârste sub 18 ani, după judeţul Vaslui.
Cele mai multe astfel de mame provin din medii cu nivel de educaţie foarte scăzut.
Tot mai multe eleve din judeţul Iaşi devin mame în adolescenţă. În loc să se joace cu fetele de vârsta lor, copilele leagănă bebeluşi de la 13-14 ani. Până în prezent, din cele aproxi