Dacă într-o zi toate cărțile și-ar lua zborul din biblioteci, după exemplul terfeloagelor din Stăpânul spaimei*, iar computerele ar intra în grevă, Cornel Ivanciuc ar putea ține liniștit locul memoriei adunate în ele. Acest explorator neobosit, prin lume și prin cărți, care a măsurat România cu piciorul și a călătorit pe cinci continente cunoscute, fără a-l mai pune la socoteală și pe cel inventat de el, ocolește Pămîntul luîndu-și ca punct de plecare și drept țintă Marmația în care s-a născut. Aidoma uriașului Pantagruel al lui Rabelais, cel din vechime, și luînd urmele lui Borges, cel încă atît de apropiat de noi, Ivanciuc descoperă lucruri și întîmplări nemaivăzute, cercetînd lumea, cărțile și iscodind eresuri din inepuizabilul dicționar nescris al înțelepciunii și nebuniei populare.

În Stăpânul spaimei, Ivanciuc desenează harta secretelor uitate sau doar de puțini știute ale lumii, într-o călătorie în timp și în spațiu, amestecînd ceea ce va fi fost cu ceea ce ar fi putut să fie, într-un continent al cuvintelor care precedă întîmplările și din care se nasc revoluțiile și statele, molimele și minunile, sfinții, ereticii și impostorii inspirați.

Pe continentul inventat de Ivanciuc se întîlnesc toate religiile, și cele știute, și cele care au doar cîteva zeci de închinători de taină, oameni care trăiesc cu sutele de ani și supraviețuitorii, în memoria altora, care s-au săvîrșit din viață de tineri. Aici își găsesc locul cetăți pierdute din Orient, dispăruta insulă Ada Kaleh, două războaie mondiale și altele mai mici, marinari și revoluții, predicatori, agenți secreți, șoferi din Sighet, contrabandiști și văduve, dar mai ales cuvinte cărora li s-a pierdut urma și care-și fac apariția din memoria colectivă, împreună cu leul decrepit de la Ada Kaleh și cu ghepardul acuzat și judecat de crimă, care știe pe de rost cărțile sfinte a două religii.

P