Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste o treime dintre romani ar vrea sa PLECE DEFINITIV din tara

Publicat in Revista22, marți 17 decembrie 2013 ·

Peste 35% dintre românii din mediul urban vor să se mute definitiv în altă ţară, în viitorul apropiat, dorinţă manifestată în mare măsură de bărbaţi, persoane cu nivel de educaţie scăzut şi cu venit mic, primele trei opţiuni fiind Germania, Marea Britanie şi SUA, potrivit unui studiu Daedalus, informeaza Mediafax.

Românii ocupă locul al doilea într-un clasament alcătuit din 7 ţări din regiune, în ceea ce priveşte dorinţa de a se muta într-o altă ţară în viitorul apropiat, după sârbi, la acelaşi nivel cu bulgarii, dar înaintea croaţilor, turcilor, slovacilor şi cehilor. Intenţia de emigrare medie în regiune este de 29,9%.

Studiul a identificat înclinaţii diferite către emigrare, în funcţie de profilul respondenţilor. Astfel, dorinţa de a se stabili într-o altă ţară este semnificativ mai frecventă în rândul bărbaţiilor (40,9%) decât al femeilor (30,6%), în timp ce persoanele cu vârsta între 25 şi 34 de ani manifestă această intenţie în cea mai mare măsura (47,9% faţă de 35,6% cât este media).

De asemenea, în rândul persoanelor care locuiesc în zona Moldovei, a celor cu un nivel de educaţie scăzut (cel mult 10 clase), a celor cu un venit personal mai mic (până în 1.000 lei) sau a muncitorilor, intentia de emigrare are o pondere mai mare decât media românilor intervievaţi.

"Sărăcia este de departe cel mai important factor care generează intenţia de emigrare. Bărbaţii sunt mai orientaţi în mod fiziologic către risc şi aventură, aşadar mai calificaţi să facă primul pas într-un astfel de demers. Pe de altă parte, suntem tributari unei societăţi de tip tradiţional în care bărbatul este cel care trebuie să aducă pâinea în casă", a declarat Daniel Enescu, managing partner Daedalus Millward Brown.

Germania este ţara în care şi-ar dori să trăiască cei mai mulţi români care au intenţia să emigreze (40,4%), urmată de Marea Britanie (37,1%), SUA

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 55 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°