Vasile Blaga, a declarat, marţi, că dacă legea graţierii şi amnistierii va fi repusă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor şi dezbătură în şedinţa de plen, PDL va intra în grevă parlamentară.
"Dacă fac asta, intrăm în grevă parlamentară şi nu vom participa (la votarea bugetului de stat - n.r.). Dacă nu o fac, vom vota împotriva bugetului, chiar dacă vor renunţa la taxa de şapte cenţi pe litru de combustibil", a mai declarat Blaga, potrivit Mediafax.
El a precizat că şi renunţarea la acciza pe combustibil ar fi "prea puţin, în condiţiile în care întreaga construcţie bugetară este construită pe doi piloni mincinoşi, taxa pe stâlp şi taxa pe combustibil", banii din aceste taxe urmând a-i fi transferaţi lui Liviu Dragnea, pe un program de dezvoltare rurală care are şi finanţate europeană.
"În acelaşi timp, se taie aproape un sfert din fondurile alocate Ministerului Sănătăţii. Eu ştiu, şi românii ştiu că priorităţile lor erau sănătatea şi învăţământul, nu banii pentru Dragnea. (...) Este clar un buget electoral. Nu putem fi de acord cu cele aproape 30 de noi taxe, mărite, care au dus nu la crearea de locuri de muncă, ci la mărirea şomajului", a mai spus preşedintele PDL.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că Legea amnistierii este în dezbatere publică şi va rămâne astfel până la data de 1 februarie, pentru a se vedea că nu reprezintă "o chestie ilegală".
"Apoi a venit problema cu graţierea. După ce am avut discuţia cu cei de la ambasadă, toată lumea şi-a dat seama că el este un proiect normal. Şi el este în dezbatere publică. De aceea l-am şi oprit de la votul final, ca să fie în dezbatere publică până la 1 februarie, să vadă toată lumea că nu este nicio chestie ilegală", a precizat Zgonea.
Pe data de 1 februarie 2014 intră în vigoare noul Cod penal.
Deputatul PSD Eugen Nicolicea declarat, d