Mesajul a fost trimis. Multumesc!

17 decembrie 89, ziua în care au căzut primii morți ai Revoluției de la Timișoara

Publicat in Press Alert, marți 17 decembrie 2013 ·

Pe 17 decembrie 1989 timișorenii manifestau deja, convinși că nimic nu îi poate opri din schimbare. Erau hotărâți să schimbe regimul. Mii de oameni au ieșit în stradă, la Timişoara, revoltați faţă de măsurile luate de preşedintele Nicolae Ceauşescu. Muncitori din fabrici, locuitori ai cartierelor şi studenţi au portnit de dimineață spre centrul oraşului. 

Piaţa Operei a fost ocupată de la primele ore. În balconul Operei s-au auzit primele îndemnuri la acţiune împotriva dictaturii și au apărut primii lideri ai manifestanţilor. Ei au conturat un program de revendicări.

Ordinul ministrului Apărării Naționale a venit la ora 11.00. În timp ce timișorenii scandau “Jos Ceauşescu!”, “Jos comunismul!” şi “Nu vă fie frică! Ceauşescu pică!”, toate intersecţiile şi principalele căi de acces spre centrul oraşului au fost blocate. Peste numai două ore și jumătate, același personaj a ordonat armatei intervenția în forță. O jumătate de oră mai târziu, sediul Comitetului judeţean de partid era ocupat şi devastatat de manifestanţi.

După ora 18.00 forţele de ordine au deschis focul. Era decretată stare de necesitate. A fost momentul în care au căzut primii oameni. Unii au murit pe stradă, în fața blocurilor unde locuiau. Peste noapte, protestatarii s-au ciocnit cu militarii, în fața Comitetului judeţean PCR. Între timp, la Bucureşti a avut loc şedinţa extraordinară a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR; a fost analizată situaţia de la Timişoara.

La ora 17.00, Nicolae Ceauşescu a convocat o teleconferinţă cu şefii Comitetelor judeţene PCR, la care au participat şi comandanţii de garnizoane militare, și le-a ordonat să doteze forțele imediat muniţie de război. La ordinul președintelui, armata a organizat o demonstrație de forță în centrul Timișoarei, iar puțin după ora 17.00 s-au auzit primele focuri de armă în oraș. La Procuratura Militară

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Primul sondaj pentru turul 2 al prezidențialelor, prezentat de Nicușor Dan

HotNews acum 3 ore
Nicușor Dan, clasat pe locul al 2-lea în primul tur al alegerilor prezidențiale, a prezentat miercuri un sondaj realizat de Verifield care îl plasează tot în urma lui George Simion înaintea finalei din 18 mai. Conform sondajului, George Simion este

Noul guvern german a ordonat poliţiei de frontieră să respingă la graniţe majoritatea migranţilor / Unul dintre obiectivele acțiunii este oprirea ascensiunii extremei drepte

G4Media acum o ora
Noul ministru german de interne Alexander Dobrindt a anunţat miercuri că a ordonat poliţiei de frontieră să respingă la graniţe migranţii clandestini, „cu excepţia grupurilor vulnerabile, precum copiii şi femeile gravide”, relatează agenţiile AFP şi

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum o ora
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 2 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Prima confruntare între finaliştii cursei prezidenţiale, George Simion şi Nicuşor Dan. „Au fost anumite companii care au pariat împotriva leului” / „Nu orice se întâmplă în lume sau în România e rezultat al unei conspiraţii”

Ziarul Financiar acum o ora
Miercuri a avut loc prima confruntare dintre George Simion şi Nicuşor Dan, finaliştii cursei pentru fotoliul de la Cotroceni. Aceştia au dezbătut teme economice, şi reforma administraţiei publice în cadrul congresului Blocului Naţional Sindical. Geo

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum o ora
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Macron şi Merz au convenit să înfiinţeze un „consiliu franco-german de apărare şi securitate”

News.ro acum 4 ore
După patru ani adesea complicaţi cu social-democratul Olaf Scholz, preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit miercuri, la Paris, pe noul cancelar german Friedrich Merz, cu scopul de a trimite un „semnal foarte puternic şi imediat de reînnoire

Influencerul Makaveli anunță că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Nu e un pamflet”

HotNews acum 7 ore
Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunțat, miercuri, pe TikTook, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan pleacă de funcție. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susțin

VIDEO „Extra Omnes”: Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise. A început conclavul pentru alegerea noului papă

HotNews acum 2 ore
Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va alege pe viitorul Suveran Pontif, după decesul Papei Francisc pe 21 aprilie, potrivit imaginilor transmise în direct de Vatican News. După-

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 9 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Vremea

București
acum

15°
mie.

14°/25°
joi

10°/20°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

10°/12°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

16°
mie.

14°/23°
joi

12°/15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

11°/13°
joi

10°/15°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/17°
sâm.

9°/17°