În ultimele trei luni, guvernul Ponta a adus din nou în prim-planul vieţii publice, după modelul din iarna anului 2012, Jandarmeria. Matahale mascate, blindate cu ultimul răcnet de echipamente de protecţie, achiziţionate cu bani grei din vistieria publică, ies la drumul mare şi pun „ordine” între diverşi protestatari, de la Piaţa Universităţii la Pungeşti, de la Braşov la Cluj-Napoca, de la Moşna la Costineşti. Iritarea „corporatiştilor” guvernamentali este maximă, după cum maximă este revolta populară contra încercărilor „sclavilor” politici de a pune ţara la picioarele diverselor corporaţii transnaţionale. De la „decablarea” de la Moşna la distrugerea gardurilor de sârmă de la Pungeşti, acţiunea publică dă o replică tot mai nervoasă intruziunii mascaţilor în libertăţile fundamentale ale românilor. De ce se întâmplă toate acestea? Din pricina târgului pe care politicienii, crezând că poporul e o ficţiune care nu vede şi nu pricepe, l-au făcut cu aceste corporaţii. Din cauza încălcării promisiunilor din campania electorală şi ca urmare a înţelegerii pe dos a noţiunii de interes naţional. În cauză sunt două mari provocări: Roşia Montană şi gazele de şist. Construite pe acelaşi principiu, al spolierii resurselor unei ţări din Lumea a Treia, cele două proiecte vorbesc despre extremismul de partid şi de stat, când o parte din infrastructura poliţienească este pusă la dispoziţia „chevron”- urilor de pretutindeni, şi nu la dispoziţia populaţiei care plăteşte impozite. Ironizând ridicarea fără precedent a ţăranilor, un politruc ca Liviu Dragnea afirma recent că „200 de ţărani din Pungeşti nu lasă 20 de milioane de români să se dezvolte”, sugerând că România este nerăbdătoare să preia ştafeta tristei realităţi americane privind gazele de şist (mirajul american al dezvoltării pe baza gazului neconvenţional nu este decât propagandă pură). Iată ce spunea, în iunie 2012, la