Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ansamblul de lux în care locuieşte Mugur Isărescu a vândut în insolvenţă 49 de apartamente

Publicat in Capital, marți 17 decembrie 2013 ·

Ansamblul rezidenţial de lux Alia Apartments, intrat în insolvenţă în februarie 2012, a vândut de la declanşarea procedurii 49 de apartamente la un preţ mediu de 228.500 euro/unitate, potrivit administratorului judiciar al proiectului.

Încasările realizate în ultimul an şi zece luni au fost de 11,2 mil. euro, plus TVA, potrivit Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), compania care administrează ansamblul aflate în insolvenţă. Vânzările realizate în timpul insolvenţei reprezintă circa 62% din totalul apartamentelor vândute în Alia Apartments, ceea ce înseamnă că proiectul format din 124 de unităţi are vândute peste 80 de locuinţe. Procesul de vânzare a fost asigurat de compania de consultanţă imobiliară Coldwell Banker Affiliates of Romania.

Pe lângă vânzări, administratorul judiciar a şi închiriat circa 10 apartamente, cu o chirie medie de 2.200 euro/lună, ceea ce înseamnă că într-un an se încasează circa 264.000 de euro.

Unicredit Ţiriac Bank are de recuperat de pe urma acestui proiect circa 22 mil. euro, aproape jumătate din suma de 50 mil. euro investită în dezvoltarea Alia Apartments. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a cumpărat în primăvara acestui an un apartament în valoare de un milion de lei (circa 220.000 euro) în cadrul acestui proiect, cu un credit în lei de 700.000 de lei de la UniCredit Ţiriac Bank.

Proiectul rezidențial a fost finalizat în octombrie 2010 de către spaniolii de la Alia Inmobiliaria şi este format din 124 de apartamente amplasate în trei clădiri cu şase, opt şi, respectiv, 20 de etaje. Proiectul, care include de la apartamente cu două camere până la apartamente duplex, dispune de o parcare subterană pe două etaje, cu 200 de locuri, precum şi alte facilități ca piscine, saună, SPA şi sală de fitness. Locuinţele amplasate la ultimul etaj al fiecărei clădiri beneficiază de piscina şi grăd

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 23 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 33 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 56 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 28 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 10 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°