Preşedintele PNL, Crin Antonescu, avertizează că ruperea USL este iminentă, dacă certurile dintre liberali şi social-democraţi continuă. Dacă Antonescu vrea să rupă alianţa, atunci să o rupă, vine şi replica premierului Victor Ponta, care precizează însă că el nu-şi doreşte acest lucru.
Totul a plecat de la o şedinţă cu uşile închise a conducerii PNL, de vineri, când Crin Antonescu ar fi spus că ideea premierului privind trecerea amnistiei prin Parlament a fost una "stupidă", în condiţiile în care declaraţiile publice erau împotrivă.
Ulterior, Victor Ponta a afirmat că Antonescu nu spune adevărul. Întrebat cum comentează declaraţiile lui Crin Antonescu din şedinţa de vineri a conducerii PNL, apărute pe surse, preşedintele PSD a declarat că dacă acestea sunt adevărate, atunci liberalul şi-a minţit colegii.
"Nu ştiu dacă sunt adevărate. Dacă sunt adevărate, domnul preşedinte Antonescu şi-a minţit colegii asupra realităţii, pentru că am fost la USL cel puţin 12 persoane atunci când domnia sa a fost de acord cu legea amnistiei. După aceea a zis să dau Ordonanţă de Urgenţă mai bine. Am spus, evident, că nu dau Ordonanţă de Urgenţă pe aşa ceva şi s-a hotărât repet în USL", precizează premierul. Ce spune Antonescu?
Crin Antonescu a fost întrebat apoi tot luni dacă este iminentă o rupere a USL după Anul Nou, în cazul în care vor continua disputele, el răspunzând: "Dacă genul acesta de lucruri continuă, mă tem că da".
"Dacă genul acesta de lucruri continuă, mă tem că da. Dar câtă vreme suntem în activitate, ca să spun aşa, câtă vreme lucrurile care ţin de guvernare, de legislaţie se desfăşoară normal şi salut în sensul acesta faptul că PSD a înţeles să retragă legea amnistiei sau să o amâne sau ce fac dânşii cu ea, dar în orice caz să nu mai fie agendă, încercăm să mergem înainte", spune preşedintele PNL.
Crin Antonescu a ma