Ca toţi jucătorii amatori, am un joc cu defecte. Plin de defecte. Rotaţia umărului şi a şoldului? Am ceva, dar nu destul. Sunt înalt (1,86) şi am un braţ decent (mult baseball în curte când eram mic) dar serviciul meu nu este aşa puternic (doar dacă nu vreau să plătesc trei seturi de tenis cu trei săptămâni de ibuprofen). Nu îndoi genunchii destul când lovesc. Am un joc de picioare destul de rapid, dar dubios. Reverul cu două mâini este natural, dar dreapta este robotică cu excepţia zilelor bune. Serviciul kick mă bagă în ceaţă, în ciuda anilor de lecţii, discuţii cu cei mai buni instructori din lume şi lunilor pe care le petrec urmărindu-i pe profesionişti prin toată lumea. Lovesc un serviciu doi în care mingea „stă” în aer, nu „sare”.
Problema mea cea mai mare este una destul de întâlnită: nu am destul timp să joc şi să mă antrenez şi nici destulă disciplină (sau aversiune pentru mâncărurile prăjite) pentru a rămâne la o greutate optimă pentru tenis. Ca majoritatea adulţilor, consider ca este o realizare dacă jocul nu mi se deteriorează, nu mai vorbesc să progreseze. Dar acum câţiva ani am auzit de Brian Gordon şi analiza lui 3D, şi deodată, am început să sper. Poate cu informaţii mai precise – date concrete, imagini, nu prostii - voi putea să-mi îmbunătăţesc jocul în mai puţin timp.
Gordon a studiat biomecanica şi este un om de ştiinţă într-un sport care are prea puţini. L-am vizitat la academia lui Rick Macci în Florida.
Citește continuarea articolului pe Treizecizero.ro
Ca toţi jucătorii amatori, am un joc cu defecte. Plin de defecte. Rotaţia umărului şi a şoldului? Am ceva, dar nu destul. Sunt înalt (1,86) şi am un braţ decent (mult baseball în curte când eram mic) dar serviciul meu nu este aşa puternic (doar dacă nu vreau să plătesc trei seturi de tenis cu trei săptămâni de ibuprofen). Nu îndoi genunchii destul când lovesc. Am un
