Descinderi la cea mai mare firmă de bijuterii din ţară, suspectată de cotrabandă cu pietre preţioase. Autorităţile fac 22 de percheziţii în mai multe oraşe.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Fraudelor, efectuează un număr de 22 percheziţii domiciliare, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi respectiv complicitate la evaziune fiscală, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Percheziţiile domiciliare se desfăşoară în municipiul Bucureşti, precum şi în judeţele Ilfov, Dolj şi Constanţa, şi vizează atât locuinţele suspecţilor, cât şi sediul şi punctele de lucru ale unei societăţi comerciale – implicate în activitatea infracţională având ca obiect tranzacţii cu metale şi pietre preţioase, cu încălcarea dispoziţiilor legale.
În fapt, s-a reţinut că în perioada 2012 – 2013, persoanele vizate au efectuat numeroase achiziţii de metale şi pietre preţioase, atât de pe piaţa internă, cât şi de pe teritoriul Turciei sau al altor state membre UE, pe care le-au comercializat prin intermediul punctelor de lucru ale unei societăţi comerciale de profil – controlate de aceştia (din Bucureşti, Craiova, Constanţa), fără a înregistra în evidenţa contabilă a acestei societăţi şi fără a declara organelor fiscale operaţiunile comerciale derulate, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de aproximativ 2.000.000 lei.
Totodată, prin intermediul unui site de profil aparţinând acestei societăţi comerciale, au fost tranzacţionate cantităţi semnificative de metale şi pietre preţioase, iar o parte din sumele colectate de la clienţi (în special prin intermediul unor societăţi de curierat) au fost transferate în conturile personale ale persoanelo