UPDATE: PNL îl propune pe Rareş Bogdan la conducerea interimară a TVR, a anunţat, marţi, Crin Antonescu.
"La Birourile Permanente am cerut Comisiilor de Cultură din cele două Camere să se reunească în şedinţă. Am convocat şedinţa Camerelor reunite pentru orele 14.30, pentru a discuta conducerea interimară a TVR", a spus Antonescu, după şedinţa Birourilor Permanente.
Rareş Bogdan s-a prezentat, marţi la prânz, la Comisiile de cultură reunite, pentru a fi audiat.
Reprezentanţii PSD iau în calcul să se abţină la votul de marţi din plenul celor două Camere ale Parlamentului în cazul validării în funcţia de preşedinte director general interimar al TVR a lui Rareş Bogdan, propus de PNL, susţin surse parlamentare citate de Mediafax.
---
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că au existat unele discuţii informale pentru ca omul de televiziune Rareş Bogdan să fie propus pentru şefia TVR, informează Mediafax.
"În legătură cu televiziunea, au existat nişte discuţii şi se convenise, de principiu şi din nou informal, nu printr-o vreo decizie a USL, să propunem pe omul de televiziune, pe omul de presă, Rareş Bogdan", a spus Antonescu.
Liderul PNL a menţionat că subiectul susţinerii lui Rareş Bogdan la şefia TVR a fost discutat între liderii USL.
După această declaraţie, Victor Ponta a afirmat, luni, că are reţineri faţă de propunerea ca Rareş Bogdan să preia funcţia de preşedinte director general al TVR, el arătând că preocuparea sa este ca TVR să devină un serviciu dorit de români, dar care să cheltuie mai puţin în această perioadă dificilă. El a precizat că TVR are un buget în jur de 150 de milioane de euro şi are audienţe mici.
Citeşte şi:UPDATE. Raportul de activitate al SRTV, respins; Consiliul de Administraţie, demis. Săftoiu a demisionat anterior
Ponta a spus că problema sa ţine de faptul că Televiziunea publică