Cu toate că Sărbătorile de Iarnă sunt, de obicei, un prilej de bucurie, în familia lui Viorel Lis nu va fi aşa. Chiar dacă cei doi se înţeleg bine, Oana e în continuare îngrijorată în ceea ce priveşte starea de sănătate a soţului ei...
Luna trecută, Oana Lis era în culmea disperării căci soţul ei ajunsese de urgenţă pe patul de spital. În urma investigaţiilor amănunţite, medicii i-au descoperit nişte leziuni pe creier care i-au făcut să bănuiască tot ceea ce e mai rău şi să avanseze ipoteza că fostul edil al Capitalei ar putea suferi de demenţă. Chiar dacă a trecut ceva timp de atunci, starea de sănătate a acestuia nu pare să se fi îmbunătăţit. Întrebată despre cum se simte Viorel, Oana Lis a evitat să dea un răspuns concret, mulţumindu-se să declare: "Se simte cum se simte... Boala de care suferă el nu se vindecă peste noapte. Asta e!". Se pare că sursa scepticismului acesteia e faptul că soţul ei îşi tratează cu umor problemele medicale, ignorând să respecte cu sfinţenie indicaţiile medicilor.
Îşi invită sora să facă primul pas spre împăcare
În privinţa planurilor de Crăciun ale celor doi, cu siguranţă acestea nu cuprind şi împăcarea cu sora şi fiul lui Viorel Lis. Fostul primar al Capitalei, acum în vârstă de 69 de ani, nu şi-a mai văzut sora de 13 ani, iar fiul, de doi ani. În urma problemelor lui de sănătate, Oana a încercat să-şi împace soţul cu restul familiei. Demersul ei nu a avut succesul scontat, sora acestuia considerând-o vinovată de cearta din familia lor chiar pe Oana. Jignirile femeii la adresa Oanei i-au determinat pe Oana şi pe Viorel să nu mai aibă o nouă tentativă de împăcare. "Nu ne mai împăcăm cu nimeni, ce dacă e Crăciunul, de ce să ne împăcăm?!", a declarat Oana Lis. Pe de altă parte, şi Viorel Lis a mărturisit că n-are de gând să facă pace decât cu o condiţie: sora lui să fie cea care face primul pas