”Să mă ferească Dumnezeu să ajung în situația să spun că a fost mai bine înainte! Dar mă așteptam să fie mult mai bine într-un timp mult prea scurt. E prea mult timp de când realmente ne târâm” – sunt vorbe spuse din minte și din suflet. Ion Frenț e timișoreanul care, pe 16 decembrie 1989 a lansat cel mai puternic slogan. Unul care a avut efecte imediate. A avut nevoie de 4 zile să crească, apoi a erupt. ”Azi în Timișoara, mâine-n toată țara” s-a strigat prima data în fața Județenei de Partid,. Pe 21 decembrie, Bucureștiul, Iașiul, Clujul și alte orașe se alăturau luptei timișorenilor.
EDITORIALUL EVZ. Să vă fie ruşine! V-aţi bătut joc de eroii Revoluţiei!
Timișoreanul Ion Frenț are acum 53 de ani și lucrează ca agent de vânzări. În decembrie 1989, în floarea vârstei, lucra la Uzinele Mecanice Timișoara, ocupându-se de facturile neachitate, la departamentul de ”desfacere”. Fire artistică, era direct ancorat în viața culturală, membru activ în trupa de teatru Thespis, a studenților timișoreni.
A participat activ la Revoluție, a lansat cel mai puternic slogan scandat în acea perioadă, dar nu are carnet de revoluționar și nici măcar nu s-a lăudat vreodată cu faptul că el e omul care a pritocit în minte și apoi a strigat din toți rărunchii ”Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!” Vorba i-a fost preluată de cei din jurul lui. Patru zile au strigat timișorenii același lucru, sperând că și în celelate orașe se va mișca ceva. Pe 21 ianuarie restul țării a rezonat. Era ”Toată țara”.
DETALII despre generalul Paul Vasile, acuzat de crime în timpul Revoluţiei: "Ucigasul tatalui meu preda la facultatea mea!"Studentii: afara cu profesorul "ucigas" la Revolutie!Generalul Paul Vasile, profesor la Stiinte Politice
Noiembrie 1989: ”Fraților, se mișcă țara”
Ion Frenț își amintește cum a simțit ”că se