Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacia, în presa internaţională: cea mai „fierbinte“ maşină din Europa, cu monopol pe piaţa low-cost până în 2018

Publicat in Adevarul, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Publicaţia „New York Times“ descrie Dacia ca fiind cea mai „fierbinte“ maşină din Europa, iar analiştii citaţi spun că marca românească are monopol pe piaţa europeană a automobilelor low-cost, poziţie asigurată pentru următorii trei-cinci ani având în vedere că rivalii Renault nu ştiu cum să reacţioneze.

Oferind automobile care „îşi fac treaba“ la preţuri mici, de la 7.700 de euro cu tot cu taxe, Dacia şi-a făcut loc într-o Europă afectată de incertitudini eonomice şi şomaj ridicat, notează „New York Times“, care face referire la datele privind înmatriculările de autoturisme noi din Uniunea Europeană din primele 11 luni ale acestui an, publicate ieri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile.

Vânzările Dacia în UE au crescut cu 21,1% în primele 11 luni din 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 260.500 de unităţi. Singurele mărci care se apropie de acest ritm de creştere sunt Mazda şi Jaguar, care au avansat cu 15,6% fiecare, însă cu un volum al vânzărilor mult mai mic, de 130.300 automobile în cazul mărcii japoneze, respectiv 24.600 pentru autoturismul britanic.

Jurnaliştii „New York Times“ susţin că Dacia ar putea fi „maşina potrivită la momentul potrivit“ în Europa, având în vedere situaţia economică de pe continent.

Analistul Jens Schattner de la biroul din Frankfurt al băncii de investiţii Macquarie spune că o Dacie ar fi "groaznică" pentru cineva obişnuit să conducă un Mercedes sau un BMW, dar reprezintă o soluţie de încredere pentru clienţii care caută strictul necesar.

"Dar dacă ai nevoie să ajungi din punctul A în punctul B, (Dacia, n.r.) oferă o tehnologie simplă, pe care te poţi baza, şi primeşti trei ani de garanţie. Este tot ceea ce ai nevoie", a afirmat el.

În continuare, Schattner notează că Dacia are poziţie de monopol pe piaţa automobilelor entry-level (cu fun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM a emis cod roșu de CANICULĂ pentru trei județe, unde temperaturile maxime pot ajunge și până la 41 de grade Celsius

Gandul acum 21 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, un cod roșu de caniculă valabil pentru județele Mehedinți, Dolj și Olt. În aceste zone, temperaturile maxime vor atinge 39-41 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi extrem. Aver

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 28 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 45 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°