Mesajul a fost trimis. Multumesc!

18 lovituri de cuţit, pe trupul bătrânului omorât de nepotul său

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Tragedia petrecută acum două zile în comuna Marginea, când un minor în vârstă de 17 ani şi-a înjunghiat bunicul, este una dintre crimele cele mai şocante care s-au petrecut în ultimii ani în judeţul Suceava. La efectuarea necropsiei, pe trupul bătrânului de 67 de ani au fost găsite nu mai puţin de 18 lovituri de cuţit. Aşadar, o crimă comisă cu o furie extremă de un copil care, la prima vedere, nu ar părea capabil de nici cel mai mic act de violenţă. Ieri, Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă a minorului, Dan Marian Blasciuc, pentru 19 zile, el fiind pus sub acuzare pentru omor calificat.

O crimă şocantă de la un capăt la altul

Modul în care minorul a acţionat este şocant de la un capăt la altul.

ConstantinBlasciuc, în vârstă de 67 de ani, din comuna Marginea, se afla acasă, în bucătăria gospodăriei. Lua masa ce tocmai îi fusese servită de soţia sa, Paraschiva Blasciuc, în vârstă de 63 de ani. Femeia avea să fie martor direct al crimei.

Din ancheta coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceavarezultă că minorul a intrat în bucătărie cu un cuţit adus de acasă, fapt care arată premeditarea faptei. În timp ce bătrânul era aşezat pe pat, adolescentul s-a năpustit cu acel cuţit pe el. Toate loviturile au fost la nivelul gâtului şi al abdomenului.

Bătrânul a apucat doar să iasă din casă până în faţa uşii, unde s-a prăbuşit într-o baltă de sânge.

De la divorţul părinţilor la crimă

Cât despre mobilul crimei, toate declaraţiile adunate de anchetatori au dus la aceeaşi concluzie. Divorţul părinţilor adolescentului a creat o stare de tensiune în familie. Adolescentul era cel mai mare dintre cei şase copii ai soţilor Victoriţa şi Costel Blasciuc. Femeia se află acasă, la Marginea, cu cei şase copii, în timp ce bărbatul munceşte în construcţii în Italia. Cei doi nu se î

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

20°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°