Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boldea a scos Timişoara din ceaţă: ACS Poli învinge CFR cu 1-0, într-un meci glacial

Publicat in Pro Sport, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Echipa lui Aurel Şunda a câştigat un meci capital pentru evitarea retrogradării. Timişorenii au mai smuls trei puncte şi asta e cel mai important pentru ei, deoarece, mai ales pe frigul insuportabil de pe „Dan Păltinişanu”, nu s-a pus problema ca vreuna dintre echipe să facă spectacol.

Portarul de 19 ani al lui ACS Poli, Eduard Pap, a fost pentru prima dată titular în Liga I în această seară. Poate că, peste ani, dacă va deveni un goalkeeper important pentru România, se va lăuda, pe merit, cu această cifră.

Nu cred că se va mândri, însă, cu faptul că a recepţionat o telefonată de la Costea, cu cinci minute înainte de pauză, acesta fiind primul şut adevărat spre poarta sa, în condiţiile în care nici colegii săi nu au reuşit să se dezmorţească şi să îl deranjeze pe Felgueiras. Va putea spune că nu a văzut jumătatea adversă, însă nu din cauza unor torţe, ci pentru că stadionul cu aproape 300 de spectatori a fost acoperit de ceaţă în a doua repriză. Va putea spune că actorii din teren nu au fost lăsaţi să arate că sunt fotbalişti, fiind obligaţi să îngheţe, cu şapte zile înainte de Crăciun, în loc să joace această partidă, a doua din retur, tocmai în primăvară, când ar trebui să înceapă returul. Ar mai putea să spună, deşi nu i-ar plăcea, că galeria care i-a încurajat pe el şi pe colegii lui a avut mai puţini membri decât lotul echipei lui Şunda.

ACS Poli – CFR Cluj a fost un meci de Liga I – aşa va rămâne el scris pe hârtie sau în media online, prin intermediul degetelor îngheţate ale jurnaliştilor prezenţi pe stadionul „Dan Păltinişanu”. În realitate, a fost o parodie a celzui mai iubit sport de pe planetă, jucătorii nu s-au luptat în primul rând pentru puncte, ci au alergat cu dorinţa de a se prezenta întregi, fără mâini sau picioare rupte, la masa de Crăciun. Rada a păţit-o chiar de la încălzire: s-a accidentat şi a fos

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spania propune impozit de 100% pentru locuinţele cumpărate de cetăţenii din afara Uniunii Europene

Mediafax acum 46 minute
Anunţul a fost făcut în cadrul unui forum economic de la Madrid, unde şeful guvernului spaniol a prezentat situaţia actuală a pieţei imobiliare. Potrivit datelor prezentate de premier, în 2023, cetăţenii din afara UE au cumpărat 27.000 de proprietăţ

Coreea de Nord lansează rachete cu rază scurtă de acţiune înainte de întoarcerea lui Trump. „O provocare care amenință grav pacea”

Ziare.com acum 28 minute
Coreea de Nord a lansat marţi, 14 ianuarie, mai multe rachete balistice cu rază scurtă de acţiune în largul coastei sale de est, a declarat armata Coreei de Sud, marcând cea mai recentă demonstraţie de forţă a Phenian-ului cu doar câteva zile înaint

Seulul susține că 300 de soldați nord-coreeni au fost uciși, iar mii au fost răniţi în Ucraina. „Li s-a ordonat să se sinucidă decât să fie luaţi prizonieri”

Ziare.com acum 43 minute
Aproximativ 300 de soldaţi nord-coreeni au fost ucişi şi 2.700 au fost răniţi luptând alături de Rusia în Ucraina, a declarat luni, 13 ianuarie, un deputat sud-coreean, citând agenţia de spionaj a Seulului, transmite France24. Memorandumurile găsite

Proiectil lansat de Coreea de Nord spre Marea Japoniei la o săptămână după ce a testat o ”rachetă supersonică”

Ziare.com acum 21 minute
Coreea de Nord a lansat marți, 14 ianuarie, un proiectil neidentificat spre Marea Japoniei, a anunțat armata sud-coreeană, la o săptămână după ce Phenianul a afirmat că a testat o nouă ”rachetă hipersonică” și cu doar câteva zile înainte de învestir

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum o ora
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

TikTok afirmă că raportul privind posibila vânzare a operaţiunilor din SUA către Musk este „pură ficţiune”

News.ro acum 2 ore
TikTok a calificat drept „pură ficţiune” un raport conform căruia China ia în considerare posibilitatea de a permite vânzarea operaţiunilor din SUA ale companiei de social media către Elon Musk, relatează BBC.

Se aşteaptă ca Hamas să elibereze 33 de ostatici în prima fază a noului acord de încetare a focului, afirmă oficialii israelieni

News.ro acum 3 ore
Se aşteaptă ca Hamas să elibereze 33 de ostatici în timpul primei faze a unui acord de încetare a focului în curs de finalizare de către negociatorii din Doha, au declarat doi oficiali israelieni, primul semn pozitiv din ultimele luni că un armistiţ

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 59 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

Horoscop pentru marți, 14 ianuarie 2025. Ziua aduce controverse în relatțile cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 18 minute
Berbec Dorinta de a sta acasa, alaturi de cei dragi este mare, dar este posibil sa ai multe treburi de rezolvat fie la serviciu, fie in diverse alte locatii. Organizeaza-ti timpul si prioritatile, astfel incat să le împaci pe toate. Membrii familiei

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-5°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°