Introducerea accizei de 7 eurocenti va fi amanata cu trei luni, pana la 31 martie 2014, la carburanti, iar presedintele Traian Basescu va trimite, miercuri, la Monitorul Oficial decretul de promulgare a bugetului de stat, a anuntat premierul Victor Ponta. Surse oficiale au declarat agentiei Mediafax ca introducerea accizei va fi amanata atat la motorina, dar si la benzina.
Premierul a aratat ca este vorba de un "compromis politic" care a fost discutat atat in cadrul coalitiei, cat si cu presedintele Traian Basescu. "Exista obligatia comuna ca in ianuarie, odata cu noua vizita a Comisiei Europene, Fondului Monetar International, sa vedem care este implicatia pentru buget si daca, intr-adevar, din alte tipuri de venituri putem sa acoperim ceea ce nu vom incasa in primul trimestru al anului 2014. Un mic compromis pentru a putea avea buget si de la 1 ianuarie sa platim pensii, salariile la medici, sa dam drumul la subventi i. Cred ca, pana la urma, e un sacrificiu care merita si macar sa sa dovedeasca ca nu aveam nevoie de banii din acciza. As fi cel mai fericit daca ar fi chiar asa", a spus Ponta.
Presedintele Traian Basescu a anuntat ca nu va promulga bugetul daca acciza va fi majorata, premierul Victor Ponta precizand ulterior ca negociaza cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana amanarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorina, folosita de catre transportatorii de marfa, si aplicarea acesteia doar la benzina. Miercuri, inaintea sedintei de guvern, Ponta a avut discutii atat cu liderii PNL, cat si cu presedintele Basescu, surse oficiale declarand ca s-a discutat despre buget.
Inainte de a merge la sediul PNL, Ponta a avut, la sediul Guvernului, o discutie cu mai multi ministri PSD si PNL, precum si cu liderul PC, Daniel Constantin, mai mult de doua ore legat de situatia de la TVR, dar nu a ajuns la un acor