Se vorbeşte prea des despre maghiarii din România pe un ton negativ. Când nu îi arătăm cu degetul că ne iau Ardealul, se plâng singuri de greaua soartă de minoritari. Drept alternativă, colegul Istvan Szilagyi (reccsman) vă propune un articol despre avantajele vieţii de maghiar în România, început pe 1 decembrie şi definitivat azi, pe 18, Ziua Minorităţilor Naţionale.

Mai întâi, să lămurim câteva aspecte: 1 decembrie este ziua României sau, mai bine zis, ziua românilor care s-au eliberat şi s-au unit. Ne place sau nu, maghiarii, şi mai ales cei rămaşi în afara graniţelor Ungariei, nu prea au ce sărbători în această zi. De fapt, 1 decembrie este un "memo" anual setat care ne aminteşte de „pierderea Ardealului” şi devenirea din naţiune dominantă în comunitate minoritară. Tocmai de aceea, o bună parte a maghiarilor din România (mai ales generaţiile vechi) percepe această soartă minoritară ca pe o povară şi un prilej infinit pentru a se plânge de condiţiile oferite de statul român.

Dar pentru că azi este Ziua Minorităţilor Naţionale, nu voi vorbi despre aceste îngrijorări, pentru că povestim destul cam tot anul, ci vă ofer cealaltă faţă a monedei: avantajele de a fi minoritar, cel puţin aspectele pe care le percep eu ca atare.

Vorbesc în mod fluent două limbi de circulaţie ardelenească (maghiara şi româna) şi înţeleg încă una (germana) prin care am acces integral la culturi diferite (teatru, cinema, cărţi, etc.) şi societăţi – din păcate, destul de – paralele. Am întâlnit destul de mulţi români care nu ştiau nicio boabă din celelalte două limbi ardeleneşti şi au rămas cu dizabilitatea de a nu putea cunoaşte Ardealul în toată splendoarea sa. Îmi dau seama foarte bine cât de frustrant poate fi când nu înţelegi nimic din ce se vorbeşte în jurul tău sau ce scrie pe plăcuţe, afişe, pliante – mai ales dacă acea limbă e vorbită tradiţional în zonă. Şi eu m-aş