Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Descinderi la un azil clandestin unde zeci de bătrâni erau ţinuţi în condiţii inumane

Publicat in Press Alert, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Anchetatorii au descins, în această dimineaţă, la un azil de bătrâni din Păuleşti (Prahova) care funcţiona ilegal şi unde aproximativ 30 de vârstnici erau ţinuţi în condiţii inumane, câte doi-trei în pat. Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Daniel Nicolae, a declarat că 31 de bătrâni au fost preluaţi de ambulanţe, azi dimineaţă, şi duşi la o unitate medicală, de la un azil care funcţiona ilegal într-o casă din localitatea Păuleşti, scrie Mediafax.

El a precizat că toţi sunt bolnavi cronici, majoritatea suferind accidente vasculare, mulţi dintre ei având pareze sau semipareze. De asemenea, o persoană din acel centru este nevăzătoare. ”Sunt oameni care au nevoie de îngrijiri speciale”, a spus managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova. Referitor la condiţiile în care erau ţinuţi oamenii, el a spus: “Mizerie. Erau unii peste alţii, câte doi-trei în pat, fără lenjerie curată, fără pamperşi schimbaţi, mirosea a urină şi fecale. Unii dintre ei erau deshidrataţi”. Oamenii nu beneficiau de asistenţă medicală, iar tratamentele nu le erau administrate.

Şeful Poliţiei Judeţene Prahova, comisar Viorel Dosaru, a declarat că poliţia a început verificările în acest caz după ce a primit imagini care arată condiţiile în care bătrânii erau ţinuţi azilul ilegal din comuna Păuleşti. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, la acţiunea de la Păuleşti participă ofiţeri de la Brigada de Crimă Organizată, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică, inspectori de la Protecţia Consumatorului, dar şi un medic legist.

Surse apropiate anchetei au declarat că respectivul cămin de bătrâni este administrat de societatea comercială SC Alex & Moni şi funcţionează ilegal, în condiţiile în care firma nu deţine autorizaţie pentru funcţionarea unui astfel de aşezământ. Primele date arată că unii dintre bătrâni ar fi fost ţinu

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

6 ianuarie 2025, Boboteaza. Tradiții și obiceiuri în Romania

HotNews acum 22 minute
„Cine se aruncă în apă, în ziua de Bobotează, se vindecă de orice boală. Din ziua de Bobotează, șase săptămâni toate apele sunt curate și sfinte”. Puține zile din an au așa de multe semnificații și sunt însoțite de nenumărate credințe și superstiții

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 11 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 8 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 5 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 8 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 8 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 5 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°