Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Titus Munteanu a murit. „Românii sunt nişte telespectatori «fiţoşi»“

Publicat in Adevarul, miercuri 18 decembrie 2013 ·

În ciuda trendurilor apărute, de-a lungul carierei de aproape 50 de ani în televiziune, Titus Munteanu şi-a păstrat valorile stabile. Veteranul care a murit pe 18 decembrie, la 72 de ani, a preferat formatele originale şi inovatoare, în detrimentul celor copiate din străinătate. Titus Munteanu a mizat pe onestitatea relaţiei dintre televiziune şi consumator şi a evitat producţiile vulgare.

Părintele Şcolii Vedetelor, care a murit joi la vârsta de 72 de ani, şi-a construit în timp repere profesionale stabile, indiferent de trendurile efemere ale televiziunii.

„Formatele străine sunt, pe de o parte, foarte scumpe, iar pe de alta, este greu de lucrat cu ele, pentru ca vin cu o sumedenie de restricţii“, declara el într-un interviu pentru „Formula AS“.

Specialistul ştia că nu orice are succes peste hotare prinde şi la publicul român, într-un context socio-cultural diferit. „Românii sunt nişte telespectatori «fiţoşi», rar se găseşte ceva care să le placă, iar când găseşti, trebuie să ştii foarte bine să păstrezi acel lucru“, analiza expertul care i-a lansat pe artiştii veterani precum Angela Similea, Mihai Constantinescu, Olimpia Panciu, dar şi pe cei din noua generaţie, dintre care Adi Despot, Călin Goia, Călin Geambaşu sau Gianina Corondan. „La noi nu erau aceste formate de import. Ele au apărut după 1990. Făceai o emisiune, apoi o luai de la zero şi făceai alta. Tot timpul eram nevoiţi să creăm. Nu luam formate internaţionale, formatele le făceam noi. Asta am învăţat de la Tudor Vornicu“, a zis specialistul, pentru „Adevărul“.

Pe lângă particularizarea în context socio-cultural, Titus Munteanu ştia că diversitatea e cheia succesului. „Când gândeşti o emisiune, trebuie să vizualizezi totul, de la decor la prezentator, de la etapele emisiunii, la public“, mai zicea el pentru „Formula AS“. „Telespectatorul trebuie mereu surprins cu idei noi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum o ora
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

Moțiunea de cenzură contra Guvernului Ciolacu va fi depusă luni la Parlament

HotNews acum o ora
Moţiunea de cenzură intitulată „Premierul NORDIS trebuie să plece!” anunţată de AUR în urmă cu o săptămână şi semnată de 125 de parlamentari AUR şi S.O.S. urmează să fie depusă, luni, la Parlament, transmite Agerpres. Parlamentarii USR şi POT au fos

Premierul britanic, pregătit să trimită trupe pe teren în Ucraina pentru a proteja pacea

Mediafax acum o ora
Înainte de a participa luni la un summit de urgenţă cu liderii europeni la Paris, Keir Starmer a declarat că Regatul Unit este pregătit să contribuie la garantarea securităţii Ucrainei prin „trimiterea trupelor noastre pe teren, dacă este necesar”.

Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite, în contextul existenţei perspectivei unor negocieri de pace / Mai devreme, liderul ucrainean avertiza: "Credem că Putin va declara război NATO" - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite duminică seară, în contextul intensificării perspectivei unor posibile negocieri care să pună capăt războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează AP. Preşedintele am

Prefectul de Buzău, despre lipsa de intervenţie a utilajelor de deszăpezire pe drumurile din judeţ: „Probabil au considerat că ninge prea frumos ca să mai deranjeze zăpada!”

News.ro acum 7 ore
Prefectul de Buzău, Daniel Ţiclea, a ieşit în teren duminică seară, pentru a vedea cum acţionează firmele responsabile cu deszăpezirea drumurilor naţionale şi judeţene, dat fiind că în zonă ninge de ore bune. Acesta a constatat o serie de deficienţe

Horoscop 17 februarie 2025. ZODIA care se va afla în mijlocul unui conflict

Cancan acum 13 ore
Horoscopul zilei de luni, 17 februarie 2025. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte. Este mai importantă starea ta interioară decât ce plănuiesc alții, indiferent cine sunt aceia. Vei avea posibilitatea, la mo

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Prognoza meteo luni, 17 februarie. Sunt anunțate ninsori în mai multe zone din țară

Adevarul acum o ora
Vremea va fi în continuare rece în toată țară și va ninge în mai multe zone, astfel încât se va depune un strat gros de zăpadă, a anunțat Agenția Națională de Meteorologie.

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 9 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-10°
lun.

-10°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-10°
lun.

-10°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°