Mesajul a fost trimis. Multumesc!

JUNK-FOOD dăunează grav NEURONILOR. Vezi cum îţi afectează MEMORIA mâncarea NESĂNĂTOASĂ

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Mâncarea nesănătoasă te îngraşă, asta nu mai reprezintă o noutate, dar junk-food ne afectează grav şi memoria, avertizează oamenii de ştiinţă australieni.

Potrivit unui studiu publicat în revista ”Brain, Behaviour and Immunity”, preluat de Daily Mail, chiar dacă e vorba despre o perioadă scurtă de timp în care este consumată mâncarea nesănătoasă, se înregistrează negative asupra capacităţilor cognitive. Savanţii atrag atenţia că obezitatea poate produce modificări rapide la nivelul creierului.

Cercetătorii de la Universitatea New South Wales au demonstrat, în premieră, că şoareci de laborator au avut probleme de memorie după ce au fost hrăniţi, timp de o săptămână, cu alimente bogate în grăsimi şi zaharuri.

Este de remarcat faptul că rezultate similare au fost înregistrate şi în cazul animalelor hrănite sănătos, dar care au băut apă îndulcită cu zahăr. Mai mult, şoarecii au dezvoltat o inflamaţie într-o zonă a creierului asociată cu memoria spaţială.

De asemenea, animalele au avut dificultăţi în recunoaşterea unor locuri familiare, după ce au primit o alimentaţie nesănătoasă. În plus aproape că n-au sesizat schimbarea poziţiei diferitelor obiecte.

"Ştiam că obezitatea provoacă inflamaţii la nivel corporal, dar nu am realizat, până acum, că provoacă schimbări şi la nivel cerebral", a declarat Margaret Morris, de la Universitatea New South Wales, coautoare a studiului.

"Surprinzătoare, la acest studiu, este viteza cu care se produc deteriorările la nivel cognitiv. Datele preliminare arată că efectele nu au dispărut după reveniea la o alimentaţie sănătoasă, ceea ce este foarte îngrijorător", a mai spus Margaret Morris.

Capacitatea animalelor de a recunoaşte obiectele nu a fost afectată, indiferent dacă acestea au fost hrănite cu mâncare sănătoasă, mâncare sănătoasă la

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum o ora
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 24 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Reacții la moartea lui Gabriel Cotabiță. Marcel Ciolacu: „O voce senzațională și unul dintre cei mai îndrăgiți artiști români”

Adevarul acum 26 minute
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta 69 de ani, în urma unui accident vascular cerebral. Deși artistul a avut, în ultima perioadă, probleme mari de sănătate, vestea a șocat lumea muzicală și publicul. Pe rețelele sociale curg mesajele de condoleanțe.

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 43 minute
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”

Botosani News acum o ora
Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi principalele măsuri din programul de guvernare p

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°