Derularea ultimelor evenimente din postul Crăciunului – Allegro con molto vivace –, de pe scena politică românească, s-a corelat cu pregătirea Ignatului, a Anului Nou şi a acelor multe zile acordate cu dărnicie de Guvern, cînd tot românul, slavă Ţie Doamne, se hodineşte, colindă şi chefuieşte în mijlcoul familiei şi în faţa bucatelor (Allegro ma non tropo). Vizita premierului chinez şi moartea fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela – despre a cărui înmormîntare multivorbitorul TV Tudor Octavian spunea că a fost şi mai şi decît înmormîntările ţiganilor noştri (??/!!!, horribile dictu, grotesc şi penibil, ruşine!) – nu au fost de bun augur pentru finalul de an al USL. O sumedenie de iniţiative legislative puse pe rotisorul de vot al Parlamentului au creat animozităţi la vîrful USL şi un bun prilej pentru noua clasă de protestatari stradali de a reocupa centrul Bucureştilor. Legea Pădurilor nu a creat nemulţumiri decît în rîndul celor care, într-un fel sau altul, aveau de-a face cu pădurile, cu fondul forestier. Mă întreb de ce toate legile româneşti care se pun în discuţie (iar unele se şi aplică!) sînt considerate proaste. De ce avem legi proaste, dacă avem – şi avem, slavă Domnului! – destui profesionişti ai domeniului? Cine face legile? Nişte oameni care nu sînt nici avocaţi, nici judecători, nici consultanţi juridici pe la diverse mari corporaţii, nici nu au ajuns la CSM sau la Curtea Constituţională. Instituţiile româneşti sînt împănate de jurisconsulţi care, în general – ştiu asta din propria experienţă la TVR –, pierd procese pe bandă rulantă. Ipoteza mea de lucru ar fi că acei jurişti care fac legile în România nu sînt dintre cei mai buni, ci dintre cei care nu au reuşit să se insereze în maşinăria jurisprudenţei româneşti. Probabil că de aceea avem mereu şi mereu legi alcătuite prost. Şi deseori contestate vehement. Şi dreptatea mereu considerat