Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din uşă în uşă, după banii pentru căldură şi apă caldă

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Restanţele sucevenilor la plata facturilor la încălzire au ajuns la cote îngrijorătoare atât pentru administraţia locală, cât şi pentru societatea furnizoare de agent termic şi pentru beneficiarii de agent termic în sistem centralizat aflaţi la zi cu plata facturilor. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, ieri, la întâlnirea cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari şi cu Ovidiu Dumitrescu, directorul SC Termica SA, că la acest moment s-a ajuns în situaţia de a nu se mai plăti nici măcar factura curentă pentru agentul termic furnizat, cu atât mai puţin din datorii. Deşi căldura este în continuare subvenţionată, cota care trebuie achitată de locatari rămâne în continuare descoperită. Motivul principal ar fi, în opinia lui Lungu, nu atât sărăcia, cât indolenţa. Primarul şi-a explicat opinia prin repartiţia zonei datoriilor în oraş - în cartierele locuite preponderent de pensionari, facturile sunt plătite la zi sau chiar în avans, în timp ce salariaţii lasă pe ultimul loc obligaţiile către societăţile furnizoare de servicii publice. Lungu recunoaşte că sunt şi cazuri dramatice, în care oamenii nu au efectiv cu ce să plătească, dar acestea nu sunt atât de numeroase încât să justifice creşterea alarmantă a soldului datoriilor. El le-a cerut preşedinţilor de asociaţii să meargă din uşă în uşă la toţi datornicii şi să-i convingă să plătească, alternativa fiind debranşarea blocului de la căldură şi apă caldă şi executarea silită în instanţă. „Dacă nu se plăteşte, căldura se va sista. Bioenergy nu a venit să facă acte de caritate la Suceava. Cine rămâne în sistemul centralizat şi plăteşte are căldură, cine nu, să fie sănătos”, a afirmat primarul Lungu.

Şefii de asociaţii cer imperativ pedepse individuale pentru rău-platnici

Preşedinţii de asociaţii au arătat, însă, că practica debranşării întregului bloc de la furnizarea agentului termic este desc

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În această dimineață: A FOST ÎNCHISĂ autostrada între Sibiu și Boița. VEZI cauza

Gazeta valceana acum 43 minute
Autoritățile au închis sectorul de autostadă dintre Sibiu și Boița în această dimineață de vineri, 22 noiembrie 2024. Măsura a fost necesară din cauza vântului extrem de puternic care bate la rafală cu peste 120 km/h. „În această zonă este în vigoar

Cutremur în România. Zona unde s-a produs și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum o ora
Un cutremur s-a produs vineri dimineața, 22 noiembrie, în zona Vrancea, anunță Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). „În ziua de 22 Noiembrie 2024, la ora 06:07:05 (ora locală a României), s-a produs în zon

Trump şi-a ales noul procuror general

Mediafax acum 2 ore
Decizia vine la câteva ore după ce Matt Gaetz s-a retras din cursă din cauza opoziţiei senatorilor republicani, care au avut rezerve legate de acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit la adresa sa, subliniază The Guardian. Bondi este o susţinăto

UPDATE - Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate a început - 163 persoane au votat până acum / Votul a început în 11 state

News.ro acum 27 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 163 de persoane votând până acum. La prima secţie deschisă, cea din Auckland, Noua Zeelandă, 11 persoane şi-au exercitat deja dreptul de vot. UPDATE - Conform site-ului prezenta.roaep

Meteo. Cum va fi vremea până în ajun de Crăciun

Mediafax acum 47 minute
Meteo Săptămâna 25 noiembrie - 2 decembrie Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice, sud-estice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric

Bitcoin se apropie de pragul de 100.000 de dolari, stimulat de perspectivele unei reglementări mai favorabile în SUA sub administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Preţul bitcoin a continuat să crească joi, ajungând aproape de pragul de 100.000 de dolari, pe măsură ce aşteptările unei reglementări mai favorabile în Statele Unite sub preşedintele ales Donald Trump au stimulat piaţa, transmite Reuters. În timpul

Trafic îngreunat pe Transalpina, după ce mai mulţi copaci au căzut pe carosabil

HotNews acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, vineri dimineaţă, pe Transalpina, unde mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt şi au căzut pe carosabil, informează News.ro Potrivit datelor furnizate de oficiali Poliţiei judeţene Alba, traficul ru

Macron provoacă un conflict diplomatic cu Haiti, după ce i-a numit pe liderii acestei ţări „total idioţi”. Totul a început de la o înregistrare filmată la summitul G20 de la Rio - VIDEO

News.ro acum o ora
Situaţia a devenit tensionată între Paris şi Port-au-Prince, după ce preşedintele Emmanuel Macron i-a numit pe liderii haitieni „total idioţi” pentru că şi-au demis premierul în urmă cu zece zile, ceea ce a stârnit furie la Port-au-Prince, care a tr

„Cel mai distructiv război termonuclear”. Kim Jong Un amenință din nou SUA, acuzându-le că alimentează tensiunile

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de creșterea tensiunii și a provocărilor, afirmând că peninsula coreeană nu s-a confruntat niciodată cu riscuri de război nuclear ca acum, a declarat vineri media de stat KCNA. Într-un discurs

Cod roşu de vânt puternic în mai multe județe. Rafale și de 120 km pe oră în Cluj

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineaţa patru avertizări nowcasting Cod roşu şi Cod portocaliu de vânt puternic, valabile în zone şi localităţi din judeţele Cluj, Caraş-Severin şi Sibiu. Potrivit meteorologilor, până la

Vremea

București
acum

vin.

2°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

3°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

10°
vin.

1°/10°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°