Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de aproximativ 18,51 milioane lei (circa 4,15 milioane euro).
La orele prânzului, majoritatea indicilor BVB se aflau în creştere. Astfel, indicele BET-FI a urcat cu 0,06%, până la 30.286,96 puncte, în timp ce indicele BET a înregistrat, pe de altă parte, un declin de 0,06%, la 6.306,84 puncte.
În ceea ce priveşte acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP), acestea au coborât cu 0,83%, în jurul orei 13:00, la un preţ de 0,84 lei/unitate, în timp ce titlurile Romgaz (simbol SNG) au crescut cu 0,77%, până la 34,05 lei/unitate. Pe de altă parte, pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz a consemnat o apreciere de 1,75%, până la 10,18 dolari.
Până la această oră, au fost realizate patru tranzacţii de tip Deal, din care trei cu 768.000 acţiuni BRD - Groupe Societe Generale (simbol BRD), în valoare de circa 6,72 milioane lei şi una cu 3.000 acţiuni Transgaz (simbol TGN), în valoare de 551.700 lei.
Pe piaţa Rasdaq, rulajul se ridica, la orele prânzului, la 369.312,57 lei (82.725,75 euro).
F.A. Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de aproximativ 18,51 milioane lei (circa 4,15 milioane euro).
La orele prânzului, majoritatea indicilor BVB se aflau în creştere. Astfel, indicele BET-FI a urcat cu 0,06%, până la 30.286,96 puncte, în timp ce indicele BET a înregistrat, pe de altă parte, un declin de 0,06%, la 6.306,84 puncte.
În ceea ce priveşte acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP), acestea au coborât cu 0,83%, în jurul orei 13:00, la un preţ de 0,84 lei/unitate, în timp ce titlurile Romgaz (simbol SNG) au crescut cu 0,77%, până la 34,05 lei/unitate. Pe de altă parte, pe b