Ca să fiu sincer, nu cunosc foarte multe din viaţa şi opera noului ministru al Culturii, Gigel Sorinel Ştirbu. Întâmplarea face ca debutul său pe funcţie să coincidă cu necesitatea luării unei decizii extrem de importante, din multe puncte de vedere - cultural, moral, logic, de bun simţ: comasarea, sau nu, a două muzee, a două istorii, a două monumente de cultură românească, aşa cum a fost ea cerută de premierul Victor Ponta via Rovana Plumb. Pentru că, interpretate prin prisma „subţire” a culturalizării de ocazie, cuvintele „sat” şi „ţăran” nu fac, decât împreună, casă bună, vreo câteva capete s-au gândit că e de la sine înţeles ca Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” să ocupe, ca la naţionalizare, acelaşi „imobil”. În aceeaşi logică, un alt muzeu naţional, „Grigore Antipa”, care acoperă întreaga istorie naturală, infinit mai lungă decât aceea cu oameni, pur şi simplu, ar trebui să aibă la dispoziţie, dacă nu o şosea, dacă nu un şir de imobile, măcar clădirile-monument istoric, din vecini. Aşa i-a trăsnit prin cap, deunăzi, ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, care i-a propus asta şefului său, Victor Ponta, pe care l-a convins. În aceste condiţii, rocada cu muzee a devenit o afacere politică. Ponta i-a cerut noului ministru liberal comasarea, Băsescu i-a cerut să nu comaseze, iar Ştirbu a spus că nu semnează actul. Vă imaginaţi ce s-ar fi întâmplat dacă Rovanei i-ar fi venit ideea pe timpul în care Antonescu nu fugea din pozele cu Ponta. Vi-i închipuiţi, probabil, pe cei trei surprinşi de fotoreporteri cum ar fi ţinut ei în mâini, ca ctitorii ctitoriile lor, cele două muzee într-unul singur. Aşa, în vreme de război, Gigel a spus: „M-am interesat şi eu. E o iniţiativă a Ministerului Mediului care doreşte să preia Muzeul Antipa şi Muzeul Ţăranului Român, pentru dezvoltare. Eu nu-mi voi pune semnătur