Dragi prieteni, am asistat în ultimele zile la cel mai înfricoşător exemplu de ticăloşie al clasei politice româneşti: votul hoţesc dat pentru modificarea Codului Penal, proiectul legat de amnistierea pentru infracţiunile pedepsite până la şase ani şi graţierea în întregime a pedepselor cu închisoarea de până la şapte ani m-au făcut să îmi reevaluez opţiunile în cel mai serios mod cu putiinţă.
Ne este, astăzi, clar că viitorul în acest stat nu poate fi mai bun, în sensul binelui general, iar cei care se grăbesc să mă contrazică trebuie să înţeleagă, odată pentru totdeauna, că binele unora, de tipul capitalismului din Belarus, se va întoarce şi împotriva celor care astăzi, când ciugulesc doi lei din bunăstarea oferită de social-democraţie, li se pare că lucrurile în România stau roz şi că e bine. Ori sunt proşti, ori sunt nemernici.
Ne tot repetăm că generaţia tânără va schimba lucrurile în ţară. Cei bătrâni pierd teritoriu în favoarea tinerilor „curaţi" – o prostie. Tinerii aduşi în faţă de politrucii bătrâni sunt de o ticăloşie halucinantă. Foamea de bani, rapacitatea, incultura şi lipsa de moralitate sunt definitorii pentru profilul politicianului „tânăr" de România.
Gândul se sperie!
Dacă Puterea e plină de putori, nici Opoziţia nu stă mai bine. Un ochi atent observă că reprezentanţii Opoziţiei nu sunt cu nimic diferiţi faţă de colegii lor aflaţi acum la butoane.
Ce reacţie au pedeliştii în faţa hoţiei inimaginabile, atât economică cât şi morală, la care este supusă ţara? Un miorlăit abia perceptibil, un semn de complicitate incredibilă, o crimă.
Spun asta pentru că, ştiindu-i de 24 de ani pe feseniştii infiltraţi la cel mai înalt nivel al spectrului politic, pe mine nu mă miră grosolănia şi ticăloşia lor.
Infractori de drept comun au fost întotdeauna, nimic nou. Adevăratul atentat la valorile şi siguranţa statului de drept