* reprezentanţii ISU, Primăriei şi Poliţiei Locale vor umbla din poartă în poartă pentru a le reaminti brăilenilor importanţa respectării măsurilor de prevenire a incendiilor
În perioada următoare, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila, Primăriei şi Poliţiei Locale se vor deplasa prin cartierele Chercea, Lacu Dulce, Radu Negru, precum şi prin Centrul istoric al municipiului, în cadrul unei acţiuni de informare preventivă. Aceştia se vor strădui să-i convingă pe brăilenii care încă mai folosesc sobe pentru încălzirea locuinţelor despre importanţa respectării măsurilor de prevenire a incendiilor. În sezonul rece, principalele cauze de producere a incendiilor sunt reprezentate de exploatarea necorespunzătoare a sobelor cu sau fără acumulare de căldură, neîntreţinerea coşurilor de evacuare a fumului, aruncarea cenuşii cu jar în apropierea furajelor sau construcţiilor. Din acest motiv, înainte de utilizare, sobele şi hornurile vor fi verificate şi reparate. Coşurile de fum vor fi tencuite în exterior, în zona podului, asigurându-se izolarea corespunzătoare faţă de elementele combustibile. Materialele combustibile vor fi amplasate la o distanţă de cel puţin un metru faţă de mijloacele de încălzire, evacuarea cenuşii se va face doar în locuri amenajate în acest scop şi numai după ce se vor stinge resturile de jar. În faţa sobelor se va amplasa o tablă ce va asigura protecţia faţă de căderea accidentală a jarului, iar copiii nu vor fi lăsaţi singuri în casa cu mijloace de încălzire în funcţiune sau cu alte surse de foc deschis.
* reprezentanţii ISU, Primăriei şi Poliţiei Locale vor umbla din poartă în poartă pentru a le reaminti brăilenilor importanţa respectării măsurilor de prevenire a incendiilor
În perioada următoare, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila,