Devine tot mai clară opinia faţă de starea actuală a României, marcată de ineficienţă, corupţie şi dezbinare, reacţia populaţiei este modestă, mediocră în conţinut, practic inexistentă. Aceasta, desigur, pe fondul unei viziuni în care „cel ce votează, la nevoie protestează“.
Ar fi deci de aşteptat o implicare publică pe măsură, nu doar prin votul din patru în patru ani, ci şi printr-o prezenţă şi atitudini direct exprimate în raport cu tendinţele negative instalate, contrare cadrului democratic sau angajamentelor preelectorale ale celor aflaţi la putere. În plus, precedentul „decembrie ’89“ creează, amplifică impresia şi aşteptarea unei prezenţe publice decisive în momente de cumpănă.
Ce se întâmplă de fapt cu România în 2013?
O ţară cu probleme tot mai grave! Stagnare sau chiar regres în economie, instabilitate şi incertitudine în mediul politic, promisiuni neonorate ale guvernării, rezerve şi critici severe din partea partenerilor strategici pe plan extern, iniţiative dubioase în plan legislativ, praguri critice în susţinerea unor priorităţi pentru 2014. Şi altele.
Faţă de toate acestea, o pasivitate vecină cu indiferenţa pare să cuprindă meleagurile patriei şi pe locuitorii acesteia. „Românii, când încep să tacă nu poţi să-i mai opreşti!“, o vorbă din bătrâni.
De ce ar ieşi în stradă?! Motive ar avea, dar:
• Cât de clare sunt temele critice? (Câţi înţeleg „inflaţia“ sau „deflaţia“?)
• Cui îi pasă de ce spun oamenii? Cine sunt, de fapt, cei cărora li s-ar putea adresa protestele?! Aflăm în fiecare zi că sunt altceva decât pretind, decât ar trebui să fie în rolurile şi funcţiile dobândite prin alegeri libere şi corecte.
• Care sunt cauzele necazurilor? Cine e de vină? Cine stabileşte vina?! Şi cine plăteşte pentru faptele sale?
• Când a avut vreun efect prot
