După ce rigori sunt alcătuite testele şi ce ar trebui să deprindă elevii? În această perioadă a lunii, liceenii din R. Moldova au de susţinut teste de evaluare a cunoştinţelor pentru primul semestru de studii. Ministerul educaţiei stabileşte doar lista disciplinelor la teze, iar responsabilitatea de a întocmi testul propriu-zis le revine profesorilor. Unii dintre ei spun că această evaluare este una de pregătire a elevilor pentru examenele de bacalaureat. După ce rigori sunt alcătuite lucrările şi ce ar trebui să deprindă elevii, a încercat să afle Tamara Grejdeanu:
După cel mai strict bacalaureat din ultimii ani, aşa cum îl califica profesorii, tezele semestriale din acest an vor fi o simulare a examenelor de absolvire. Cel puţin, aşa se va întâmpla la liceul ,,Dimitrie Cantemir” din Căuşeni. Directorul instituţiei, Mihai Mihai spune că deşi asistenţii ar putea să fie mai îngăduitori, testul va fi alcătuit întocmai după modelul celui de bacalaureat. Iar elevii, la părerea sa, ar trebui să interpreteze rezultatele ca pe un indice relevant al cunoştinţelor dobândite:
„Cei trei ani care li se dau lor, de clasa a 10-a, a 11-a şi a 12-a, le este de ajuns ca să poată susţine bacalaureatul pe o notă pozitivă, dar dacă ar depune şi ceva silinţă, atunci notele vor fi foarte bune. De obicei, testele pe care noi le realizăm şi le propunem elevilor, sunt în strânsă concordanţă cu cerinţele de la bacalaureat. Mă rog, nu avem dispozitive de urmărire video, însă avem supraveghetori.”
Profesorul spune că de la începutul anului de studiu, mulţi dintre elevii încearcă să-şi îmbunătăţească reuşita. Tinerii s-au mobilizat nu doar pentru că anul trecut aproape jumătate din absolvenţi au picat examenul, dar şi pentru că la următoarea sesiune de bacalaureat vor fi reguli şi mai stricte. Unii dintre ei chiar au ieşit la protest, nemulţumiţi că