Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai mare INDEMNIZAŢIE DE ŞOMAJ din 2013 a depăşit mia de euro. CARE e valoarea ei exactă

Publicat in PHonline, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Saracii romani bogati... Cea mai mare indemnizaţie de şomaj aflată în plată, care este şi cea mai mare din 2013, se ridică la 5.755 de lei. Ea este plătită unei persoane din judeţul Botoşani care a ocupat postul de director adjunct la o societate comercială, precizează ANOFM, citat de Mediafax.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) informează că, pe lângă indemnizaţia de aproape 6.000 de lei, în 2013 au mai fost în plată alte 14 indemnizaţii de peste 3.000 de lei, nouă dintre acestea în Bucureşti.

Trei dintre cele 14 indemnizaţii de peste 3.000 de lei sunt mai mari de 4.000 de lei, două dintre acestea fiind plătite în Capitală, iar una, în Braşov.

Astfel, pe locul al doilea în topul celor mai mari indemnizaţii de şomaj este un fost director economic din Capitală, care primeşte lunar 4.833 de lei, urmat de un fost director tehnic, tot din Bucureşti, care are o indemnizaţie de 4.356 de lei, şi de un fost director de program din Braşov, pentru care se plătesc lunar 4.239 de lei.

În Bucureşti, mai sunt în plată, printre altele, o indemnizaţie de şomaj de 3.907 lei, pentru o persoană care a ocupat funcţia de recepţioner contractări-achiziţii, una de 3.630 de lei pentru un fost director economic şi o alta, de 3.594 de lei, pentru un fost manager financiar. Alţi 3.589 lei sunt plătiţi lunar, tot ca indemnizaţie de şomaj, unui fost asistent manager, 3.494 lei pentru un fost expert în management activităţi investiţionale, 3.254 de lei pentru un fost consilier/expert/inspector/referent/economist în management, iar 3.207 lei, unui fost specialist resurse umane.

O altă indemnizaţie, de 3.853 de lei, este în plată în judeţul Argeş, pentru o persoană care a lucrat ca manager de proiect. În Timiş, un fost consilier economic beneficiază de o indemnizaţie lunară de 3.636 de lei,

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 50 minute
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul

News.ro acum 58 minute
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 55 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 44 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Kristof Lajos, supranumit „antrenorul de genii”, CONDAMNAT pentru viol şi agresiune sexuală. Ce „mișcare” ar fi făcut pentru a-și diminua pedeapsa

Gandul acum 24 minute
Kristof Lajos, cel supranumit „antrenorul de genii”, a fost condamnat la 13 ani şi 3 luni pentru viol şi agresiune sexuală. În plus, trebuie să plătească suma de 100.000 de euro către copiii agresaţi. Decizia nu este definitivă. Potrivit informațiil

Bilanțul inundațiilor devastatoare din Texas a ajuns la 82 de morți. În continuare, zeci de copii sunt dați dispăruți

Gandul acum o ora
Cel puțin 82 de persoane, inclusiv 28 de copii, au murit în inundațiile devastatoare care au cuprins centrul statului Texas, iar alte 41 sunt date dispărute. Operațiunile de căutare continuă, în pofida condițiilor meteorologice extrem de dificile. 6

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 3,5% în primele cinci luni din 2025

Mediafax acum 47 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, serie brută, în luna mai 2025, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 0,1%, datorită creşterii înregistrate la comerţul cu

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Vremea

București
acum

31°
lun.

22°/41°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

20°/37°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

32°
lun.

21°/32°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

19°/31°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°