Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un al doilea azil ilegal, descoperit în Prahova. "Mirosea a urină şi fecale". Reprezentanţii instituţiei, acuzaţi de lipsire de libertate

Publicat in Antena 3, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Update 12.05 - Poliţiştii au descoperit, miercuri, la Ploieşti, un al doilea centru ilegal în care erau ţinuţi bătrâni, surse din rândul anchetatorilor afirmând că azilul este administrat de aceeaşi firmă care deţine şi căminul de la Păuleşti în care zeci de bătrâni erau ţinuţi în condiţii inumane

În acest centru au fost găsite trei persoane.

Din primele verificări, acest centru ar fi administrat de aceeaşi firmă care deţine şi azilul de la Păuleşti.

Aşa-zisul azil are în continuare reclamă pe internet şi se prezintă ca o pensiune pentru vârstnici, deşi condiţiile sunt insalubre.

Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Prahova spun că bătrânii de la azilul din Păuleşti erau ţinuţi în condiţii de neimaginat şi că primele informaţii arată că tariful lunar de persoană în acest cămin este de 1.000 de lei.

Dosare penale pentru lipsire de libertate, pentru administratorii azilului

Poliţia Prahova a întocmit dosare penale pe numele celor doi administratori ai firmei care deţine căminul de bătrâni de la Păuleşti Prahova, cei doi fiind cercetaţi penal pentru lipsire de libertate, în condiţiile în care există indicii că unii bătrâini erau ţinuţi acolo împotriva voinţei lor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Prahova, Georgian Drăgan, a precizat că, în funcţie de concluziile medicului legist care îi va examina pe bătrânii din cămin, este posibil ca cercetările să fie extinse şi pentru alte infracţiuni.

__________________________________

Ştirea iniţială 10.27

Anchetatorii au descins, miercuri dimineaţă, la un azil de bătrâni din Păuleşti, Prahova care funcţiona ilegal şi unde aproximativ 30 de vârstnici erau ţinuţi în condiţii inumane, câte doi-trei în pat şi împotriva voinţei lor.

În urma descinderilor

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 13 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 11 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 5 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 10 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 11 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 10 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°