Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucian Bute se simte trădat înainte de meciul capital pentru viitorul lui contra francezului Jean Pascal

Publicat in Adevarul, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Lucian Bute nu mai face cantonament la Miami, deoarece, ultima dată când s-a antrenat în America, din campusul său de pregătire s-au scurs informaţii.

Pugilistul român va boxa cu Jean Pascal pe 18 ianuarie, într-o gală programată la Montreal, oraşul de rezidenţă al celor doi boxeri. Bute are un palmare mai bun decât canadianul de origine haitiană, legitimat la clubul rival Interboxului, care-l are sub contract pe Bute. Lucian are 31 de victorii (24 prin KO) şi o înfrângere la profesionişti, iar Pascal 27 de victorii (16 prin KO), un egal şi două înfrângeri, el fiind boxerul care l-a bătut de două ori pe fostul campion mondial român, Adrian Diaconu, în 2009 şi în 2011. Diaconu s-a retras între timp, iar acum Pascal va da piept din nou cu un român. Disputa s-a amânat o dată, deoarece Bute n-a mai putut boxa pe 25 mai din cauza unei operaţii suferite la mâna stângă, în care i-au fost extrase nişte fragmente osoase care-i dădeau dureri mari.

Pascal a protestat atunci spunând că de fapt românul n-a vrut să boxeze cu el de frică să nu piardă, dar totul s-a dovedit a fi doar o strategie de-a sa de a ieşi în evidenţă, Bute chiar fiind spitalizat timp de o săptămână la Miami. De data aceasta, Lucian a renunţat să mai meargă în America şi se pregăteşte la Montreal. A făcut această alegere deoarece din cantonamentul său s-au scurs nişte informaţii, lucru confirmat de o declaraţie a antrenorului Stephane Larouche, făcută ieri la conferinţa de presă oficială. „În Florida au fost nişte fisuri”, a afirmat tehnicianul lui Bute. Ziarul canadian Journal de Montreal susţine că cineva din anturajul lui Lucian ar fi dat informaţii despre starea de sănătate a acestuia.

Bute se pregăteşte acum la Montreal în sala în care a început boxul profesionist, ceea ce i-a trezit nostalgii. „Avem tot ce ne trebuie aici. Pregătirea se va desfăşura de la început la sfârşit numai la Mo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea de cenzură AUR împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută luni în Parlament. Coaliția asigură cvorumul, dar nu votează

Adevarul acum 35 minute
Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”, va fi dezbătută și supusă votului luni, 14 iulie, de la ora 15:00, în plenul reunit al Parlamentului. D

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 47 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Ministrul FInanțelor: Datoria publică a crescut, e prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB/ A crescut de la 570 de miliarde de peste 1.100 de miliarde

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că datoria publică a României este prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB şi a adăugat că aceasta a crescut cu 20 de procente în

Noroc pentru 4 zodii până pe 31 iulie 2025. Au parte de câștiguri substanțiale

Gandul acum 35 minute
A doua jumătate a lunii iulie 2025 aduce noroc pentru 4 zodii. Acești nativi pot avea parte de câștiguri substanțiale, până pe 31 iulie 2025. Mai mult decât atât, curajul va fi de partea lor, reușind să depășească orice obstacol. Zona profesională v

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°