Găini moarte, ouă expirate şi făină de oase. Toate acestea reprezintă furaje interzise pe care unii crescători de porci le folosesc pentru hrana animalelor. „România liberă“ a realizat o investigaţie incognito pentru a afla cât de extinse sunt astfel de metode de a îngrăşa porcul în ajun.
Porci hrăniţi cu pui şi găini moarte, a căror carne ajunge apoi în farfuriile noastre. Deşi sună mai degrabă a invenţie, în fapt este o realitate alimentară din România pe care foarte puţină lume o cunoaşte. Păsările sunt cumpărate, pe ascuns, de la fermele avicole şi folosite ca hrană, pentru că proteina animală grăbeşte îngrăşarea porcului. Practica este interzisă în Uniunea Europeană, din cauza bolilor care pot fi astfel transmise, dar unii crescători din sudul României o folosesc pentru că prezintă două avantaje: puii şi găinile moarte se vând mai ieftin decât furajele aprobate de lege, iar porcul se îngraşă mai repede decât cu cereale.
„România liberă“ a reuşit să obţină, din mai multe surse, confirmarea că la această metodă apelează, mai ales, persoane care cresc animale în gospodăriile proprii, pe care apoi le vând în târgurile comunale. Aceştia cumpără puii sau găinile de la societăţi avicole din judeţele vecine Bucureştiului, le fierb, iar supa astfel rezultată e folosită ca hrană.
Deşeuri de incubaţie şi ouă infecunde
Puii şi găinile moarte nu pot fi cumpărate de oricine. Angajaţii societăţilor avicole sunt suspicioşi, neagă iniţial că ar exista o asemenea practică, chiar şi medicii veterinari susţin că nu au mai auzit despre aşa ceva. După ce am întrebat mai multe persoane care lucrează în domeniul zootehniei, am ajuns în oraşul Mihăileşti, din judeţul Giurgiu, unde funcţionează două ferme avicole şi un abator pentru păsări. Primul care a admis că se folosesc pui morţi şi resturile acestora pentru hrana porcilor a fost vânzătorul de la un magazin