Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kelemen: Comasând MŢR cu Muzeul Satului, distrugi ambele instituţii, ca să faci ce? Care e raţiunea?

Publicat in Mediafax, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Liderul UDMR Kelemen Hunor, fost ministru al Culturii, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că ar fi o greşeală comasarea Muzeului Ţăranului Român cu Muzeul Satului, care ar distruge ambele instituţii culturale, el menţionând că nu înţelege care este scopul unui asemenea demers.

"Dacă eu aş fi ministru, nu aş accepta şi aş spune că e o greşeală. (...) Din punctul meu de vedere, ar fi o greşeală atât comasarea celor două instituţii, cât şi mutarea, darea Muzeului Antipa la alte instituţii, fie că e vorba de Mediu, fie că e vorba despre alt minister. Nu rezolvi nimic comasând cele două instituţii. De fapt, distrugi ambele muzee, ambele instituţii culturale, ca să faci ce? Că nu am înţeles ce vrea să iasă", a declarat Kelemen pentru MEDIAFAX.

În opinia sa, această comasare nu este justificată având în vedere faptul că sunt două instituţii muzeale cu publicuri diferite.

Totodată, Kelemen Hunor a lăudat managementul celor două muzee: "Eu îi cunosc pe amândoi managerii. Consider că Paulina Popoiu (directorul general al Muzeului Satului - n.r) este una dintre cele mai bune directoare de muzee din România. Îl ştiu şi pe Virgil Niţulescu (directorul MŢR – n.r.). Dincolo de manageri, profilul şi publicul ţintă al muzeului contează".

El a precizat că Muzeul Satului "merge foarte bine", este un muzeu foarte bine gândit, foarte bine construit.

"Au fost făcute investiţii serioase, cel puţin în mandatul meu, cu vizitatori foarte semnificativ ca şi număr, dar nu numai. Eu cred că un muzeu în aer liber, cum este Muzeul Satului, cu acest profil ar trebui să fie dezvoltat şi în continuare, şi nu comasat cu altceva", a adăugat Kelemen Hunor.

De asemenea, Kelemen a arătat că Muzeul Ţăranului Român, mai ales după punerea în practică a conceptului lui Horia Bernea, are un public ţintă foarte bine conturat.

Menţionând că a văzut şi el "replic

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 5 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum 46 minute
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°