Echipa orădeană de baschet masculin CSM şi-a încheiat parcursul în prima ediţie din cupele europene la care a participat cu o victorie de prestigiu.
Elevii antrenorului Cristian Achim au învins, marţi seară, în Arena Antonio Alexe, formaţia turcă Royal Hali Gaziantep, cea de-a treia favorită a FIBA Euro Challenge, cu scorul de 73-71.
Jocul a început bine pentru orădeni, care în primul sfert au condus în permanenţă pe tabelă, încheind primele 10 minute cu un avantaj de 5 puncte, scor 20-15. Sfertul al doilea a consemnat o revenire spectaculoasă a oaspeţilor, care au înclinat serios de partea lor balanţa, după ce au marcat 25 de puncte şi au primit doar 15. Astfel, în pauza mare s-a intrat cu avantajul de 5 puncte al turcilor, scor 40-35.
Pauza mare s-a dovedit un sfetnic bun pentru orădeni, care au jucat mult mai bine în următoarele 10 minute, marcând 17 puncte, iar apărarea a funcţionat perfect, astfel că au fost primite doar 10 puncte. În acest fel, cu 10 minute înainte de final, CSM conducea cu două puncte, scor 52-50.
Sfertul de final a fost şi cel mai disputat. S-a mers cap la cap, cu diferenţă de două sau chiar un punct pentru orădeni, până în minutul 35, când oaspeţii au trecut în avantaj, scor 59-58. S-a făcut apoi chiar 62-58 pentru turci, dar ultimele minute au aparţinut CSM-ului, care a jucat foarte bine, a întors situaţia de partea sa şi în cele din urmă, după 21-21 în acest interval, scorul final, 73-71, consfinţeşte o victorie importantă pentru gazde, care sunt singurii care au învins formaţia din Gaziantep, atât acasă, cât şi în deplasare.
"Ne-am dorit foarte mult să câştigăm acest meci, cum şi-a dorit şi echipa adversă. Aceste meciuri rămân în palmaresul internaţional. Eu zic că am avut o bună dispoziţie de joc. Sunt o echipă total diferită faţă de echipa pe care am întâlnit-o în primul meci, atât în apărare, cât şi în atac. C