Bilanţ trist pentru mass-media mondială în 2013. Războiul sirian şi numărul record de jurnalişti încarceraţi în Turcia, sunt principalele evenimente care au marcat mass-media, potrivit Comitetului pentru protecţia jurnaliştilor, care remarcă totuşi o îmbunătăţire faţă de situaţia din 2012, transmite AFP.
În 2013, conform raportului acestei organizaţii neguvernamentale cu sediul la New York, 52 de jurnalişti au fost ucişi în exerciţiul funcţiunii, faţă de 73 anul trecut, relatează Agerpres.
Războiul din Siria
Măcinată de un război civil violent, soldat cu 126.000 de victime din martie 2011 până în prezent, Siria este cea mai periculoasă ţară pentru jurnalişti, pentru al doilea an consecutiv.
Potrivit CPJ, 21 de jurnalişti au fost ucişi în cursul anului care se încheie. Şase jurnalişti au fost ucişi în Egipt, cinci în Pakistan, patru în Somalia, trei în Brazilia, trei în Irak şi alţi doi în Mali şi Rusia. Turcia, Bangladesh, Columbia, Filipine, India şi Libia au înregistrat fiecare câte un jurnalist ucis în acest an.
Jurnalişti încarceraţi
Pentru al doilea an la rând, Turcia este ţara cu cei mai mulţi jurnalişti încarceraţi, ea fiind urmată îndeaproape de Iran şi China.
În aceste trei ţări se află mai mult de jumătate din cei 211 de reporteri încarceraţi pe mapamond în 2013.
“Plasarea jurnaliştilor în detenţie este semnul distinctiv al unei societăţi intolerante şi represive”, consideră directorul CPJ, Joel Simon.
În Vietnam, numărul jurnaliştilor închişi a crescut de la 14 în 2012 la 18 în prezent, în urma unui val de represiune împotriva bloggerilor, conform aceleiaşi organizaţii neguvernamentale.
“Este îngrijorător să vezi că sporeşte numărul jurnaliştilor încarceraţi în Vietnam şi în Egipt”, a afirmat directorul CPJ, adăugând că “este cu adevărat şocant ca Turcia să fie ţara cu cei mai mulţi jurnalişti încarcer