În memoria C.M., dar şi a tinerei studente la jurnalistică Francesca Belea, care, în prima zi de studenţie, în prima zi din octombrie şi la doar trei zile după ce împlinise 19 ani, a fost ucisă şi ea de inconstienţa unui beţiv urcat la volan. Uneori, tragediile ale căror circumstanţe şi drame sunt aproape identice cu cele trăite de câţiva dintre noi, cu mulţi ani în urmă sau mai recent, ne şochează pur şi simplu, iar amintirile ne copleşesc.

La fel şi revolta. E momentul în care ne întrebăm trişti şi aproape resemnaţi, cum de viaţa, Divinitatea ce veghează asupra ei, poate fi atât de nedreaptă. Mă îndoiesc că cineva ne poate oferi răspunsul, care să ne facă să uităm o dată pentru totdeauna propriile pătimiri.

„Scumpule, hai să-l luăm pe ăsta! La cât e el de micuţ, nu-l mai cumpără nimeni, mai ales acum în ultima zi! Ce dacă-i aşa mititel? N-are voie să se bucure şi el de câteva globuri, steluţe şi vreo 3-4 bomboane?”

Zâmbeam, deşi ştiam că vorbeşte serios. Numai ea putea să aleagă în ajunul Crăciunului cel mai mic brad, dintre zecile care erau în ţarc. La fel făcuse şi luna trecută. Mersesem la Ionică să-şi aleagă un pisicuţ. Îi fătase mai demult pisica, puii se făcuseră mărişori şi le căuta „masă şi cazare decentă”, pe la prieteni! Ea îl alesese pe cel mai plăpând. Pe cel mai slab, mai mic şi mai prăpădit! Mă pregăteam să..protestez şi eu un pic, când, venind cu pisoiul mai aproape de mine, îmi zise „Uite la el cât e de pricăjit, saracu'. Scumpule, îl luăm pe ăsta? Mi-e aşa milă de el!” Ce-aş mai fi putut zice, când ea alegea cu sufletul şi nu cu ochii? L-am luat, iar într-o luna se făcu rotunjor şi frumos că tot ai fi stat să-l priveşti, mai ales atunci când ţinea cu tot dinadinsul să ne demonstreze ce vânător destoinic e el şi, în fugă după mingea de ping pong, dădea cu capul în tot ce-i ieşea în cale.

Primul şi ultimul Crăciun plin de vra