Încurcate sunt căile justiţiei.
O dovedeşte un dosar care vizează o tâlhărie urmată de moartea victimei, înregistrată în mai 2010 la Ibăneşti şi care zace pe rolul Curţii de Apel Suceava de mai bine de doi ani. Unul dintre autori, Sorin Valentin P. de 18 ani, este deja după gratii, unde execută o pedeapsă de 10 ani de închisoare cu executare, dar cel de-al doilea suspect, Ştefan Lucian P. de 17 ani, este în libertate, şi asta pentru că magistraţii nu reuşesc să clarifice cazul. Achitat în primă fază de Tribunalul Botoşani, adolescentul a fost condamnat la Curtea de Apel la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare, dar, în urma recursului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii au casat decizia şi au restituit cauza spre rejudecare. Dosarul s-a întors la Suceava în decembrie 2011 şi, deşi au fost 19 termene de judecată, instanţa nu s-a pronunţat.
Potrivit rechizitoriului, crima a avut loc în seara de 28 mai 2010, când Sorin Valentin P. a fost la Ştefan Z. de 85 de ani şi l-a ajutat la despicat lemne. Când a fost plătit, adolescentul a văzut unde-şi ţine bătrânul banii, iar câteva ore mai târziu s-a întors cu amicul său, Ştefan Lucian P. Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.
Încurcate sunt căile justiţiei.
O dovedeşte un dosar care vizează o tâlhărie urmată de moartea victimei, înregistrată în mai 2010 la Ibăneşti şi care zace pe rolul Curţii de Apel Suceava de mai bine de doi ani. Unul dintre autori, Sorin Valentin P. de 18 ani, este deja după gratii, unde execută o pedeapsă de 10 ani de închisoare cu executare, dar cel de-al doilea suspect, Ştefan Lucian P. de 17 ani, este în libertate, şi asta pentru că magistraţii nu reuşesc să clarifice cazul. Achitat în primă fază de Tribunalul Botoşani, adolescentul a fost condamnat la Curtea de Apel la şapte ani şi şase luni de î