Facebook a răspuns numeroaselor solicitări din partea utilizatorilor şi a lansat butonul de "dislike", opusul funcţiei "like", noua opţiune fiind disponibilă momentan doar în mesaje, anunţă dailymail.co.uk.
Utilizatorii reţelei de socializare cer de multă vreme o opţiune prin care să poată arăta că nu sunt de acord cu anumite idei, că nu le place o anumită melodie, sau, pur şi simplu, că sunt enervaţi de anumite postări ale altor utilizatori, în top fiind pozele cu mâncare sau fotografiile din vacanţe scumpe.
După o perioadă foarte lungă de aşteptare, Facebook a decis să le facă pe plac clienţilor, momentan însă, doar pe jumătate. Reţeaua de socializare a lansat butonul de "dislike", dar acesta poate fi folosit doar în mesaje şi, pentru moment, nu îndeplineşte nicio funcţie.
Facebook a lansat un nou "sticker" pentru aplicaţia Messenger, care adaugă încă o serie de mici imagini ca variante de răspuns la mesaje, pe lângă tradiţionalele "feţe zâmbitoare".
Toate imaginile noi sunt bazate pe butonul de "like"şi includ semnul păcii, o mână care ţine un buchet de flori, alta care ţine un pahar de şampanie sau un pumn ridicat în semn de protest. Din păcate, utilizatorii nu le pot folosi decât în mesaje, nu în newsfeed sau pe "perete", şi nu pot să marcheze cu "dislike" un lucru anume.
Reţeaua de socializare precizează că "dislike-urile" nu vor fi contorizate la fel ca "like-urile", rolul noilor imagini fiind de a "arăta celorlalţi cum te simţi şi de a adăga personalitate discuţiilor".
Citeşte mai multe despre: dislike Facebook buton like mesaje facebook schimbare facebook like
Facebook a răspuns numeroaselor solicitări din partea utilizatorilor şi a lansat butonul de "dislike", opusul funcţiei "like", noua opţiune fiind disponibilă momentan doar în mesaje, anunţă