Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioţcu: „Legea Amnistierii, scornită în laboratoarele USL, deschide poarta proliferării fărădelegilor“

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 18 decembrie 2013 ·

O nouă lege intrigă reprezentanţii administraţiei arădene. Preşedintele Consiliului Judeţean, Nicolae Ioţcu reac­ţionează faţă de Legea Amnistierii şi spune că ţara are nevoie de pedepse mai aspre, de metode coercitive, mai categorice şi nu de blândeţe în raport cu infractorii. În opinia acestuia, intenţia USL de a-i face scăpaţi pe cei care au devalizat ţara este explicabilă numai prin prisma unor complicităţi între pute­rea legislativă şi cei care au atentat la ordinea de drept.

„Ţara aceasta este în vrie de 24 de ani, din punct de vedere al actului legislativ. S-au dat legi interpre­tabile, şubrede şi chiar legi care nu s-au aplicat niciodată. Dar niciuna nu o întrece pe cea pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse, scornită în laboratoarele USL! Este un pericol public, şi nu mă sfiesc să spun că deschide larg poarta proliferării fărădelegilor în România“, a subliniat Nicolae Ioţcu.

Acesta mai spune că legea ar fi trebuit dezbătută înainte de a fi luată în discuţie în Parlament, şi nu ulterior, aşa cum anunţase preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea: „Aceste dezbateri nu sunt un capitol de bifat, în relaţia cu societatea civilă şi Uniunea Europeană, ci instrumente de lucru care corectează eventua­lele aberaţii, de genul celor cuprinse de legea amnistierii. USL trebuie să mai înveţe şi să aplice mecanismele democraţiei. Chiar dacă dispune de o majoritate de peste 70 la sută în Parlament, USL nu este stăpâna României şi a românilor, dispunând, ca în feudalism, de soarta acestora“. De asemenea, preşedintele CJA susţine că, modificările la Codul Penal sunt lipsite de fundamentare şi de oportunitate, iar faptul că au fost dezbătute în lipsa reprezentanţilor CSM şi fără să fie transmise spre avizare constituie nu numai o încălcare a practicilor, ci şi un pericol. Cu atât mai mult, cu cât unele amendamente admise de Comisia

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum 43 minute
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 2 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 36 minute
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 38 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 34 minute
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 5 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Doi copii de nouă ani, loviţi de un ski-jet pe Dunăre condus de un bucureștean care consumase alcool

HotNews acum 2 ore
Doi copii în vârstă de nouă ani care se scăldau în apele Dunării, în zona plajei Gostinu, județul Giurgiu, au ajuns sâmbătă la spital după ce au fost loviţi de un ski-jet condus de un bărbat care consumase alcool, anunță IPJ Giurgiu. Poliţiştii au f

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 3 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 6 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°