Primul-ministru Victor Ponta, ministrul Mediului, Rovana Plumb, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, ministrul MApN, Mircea Duşa, şi Cristian Buşoi, preşedintele CNAS, au fost marţi la inaugurarea lucrărilor realizate în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Şi-au făcut prezenţa şi câţiva preşedinţi de consilii judeţene, şi anume: preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, şi preşedintele CJ Ialomiţa, Vasile Cristian Ciupercă. Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a fost gazda acestui important eveniment din sistemul sanitar dâmboviţean. Nu au lipsit directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia -Liviu Muşat, managerul Spitalului Judeţean – Radu Pe-trescu, directorul medical Andrei Tomescu, ÎPS Nifon Mihăiţă, arhiepiscopul şi mitropolitul Târgoviştei, cadre medicale, directori de deconcen-trate, parlamentari şi cetăţeni. Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte s-a aflat într-un amplu proces de modernizare şi reabilitare, fondurile pentru lucrări fiind asigurate în cea mai mare parte printr-un proiect european în valoare de 20 milioane de euro, dar şi de la Consiliul Judeţean şi Ministerul Sănătăţii. Ministerul a mai alocat aparatură medicală în valoare de 850.000 de euro. Proiectul “Reabilitarea şi modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte” are o valoarea totală de 83.543.908,79 lei, co-finan-ţarea eligibilă a Consiliului Judeţean Dâmboviţa fiind de 1.332.218,29 lei şi sursă de finanţare: Fonduri UE (FEDR) -POR2007-2013, Axa prioritară 3 – “Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”: “Perioada de implementare a fost de 52 de luni, prelungită prin Actul Adiţional nr. 2 la contractul de finanţare nr. 868/08.09.2010. Potrivit contractului de execuţie lucrări nr. 199/ 22.04.2011, producţia fizică realizată – 100%
(72.641.735,60 lei), lucrări
finalizate -100% şi lucrări executate: achitate -57.475