Ciprian Rogojan (36 de ani), cel mai tânăr senator din Parlamentul României, dar şi ex-component al trupei Sistem, a rămas singur înainte de Sărbători. La nici un an şi trei luni de la căsătoria cu Ioana, fiica fostului ministru al economiei din guvernul Boc, Ion Ariton, cuplul a decis după o căsnicie cu suişuri şi coborâşuri să-şi spună adio.
Cici, care a dat muzica pe politică, nu are noroc în dragoste şi pace sau pur şi simplu nu este făcut să supravieţuiască prea mult într-o căsnicie, căci se află în pragul celui de-al doilea divorţ, de Ioana.
După despărţirea de Căprioara, care l-a iubit enorm, Ciprian credea că şi-a găsit, în sfârşit, jumătatea, aşa că a invitat- o şi pe Ioana, fiica fostului ministru al economiei din guvernul Boc, Ion Ariton, la altar.
Nunta a avut loc anul trecut, la jumătatea lunii septembrie, iar petrecerea a fost una dintre cele mai frumoase evenimente de gen la capitolul eleganţă şi bun gust. Iar pe lista invitaţilor au figurat nume grele, precum Traian şi Maria Băsescu, împreună cu fetele lor, Ioana şi Elena, dar şi Emil Boc.
Ea l-a anunţat că pleacă în America
Iată însă că ceva s-a întâmplat şi, după ce mirajul dragostei a dispărut, cei doi şi-au dat seama că nu au idealuri comune.
Ioana l-a anunţat că vrea să se întoarcă în America, fiind familiarizată cu acea lume de pe vremea când era studentă, iar Cici nu vrea s-o urmeze, preferând să urce pe scara ierarhică, pe plan politic.
Cum n-a fost chip să ajungă la un numitor comun, Ioana a decis să pună punct relaţiei şi l-a lăsat pe senator cu ochii în soare fix în prag de Sărbători. Căprioara a intrat în depresie după divorţ
Ciprian Rogojan a îmbrăcat prima dată costumul de ginerică în 2008, când i-a jurat credinţă Georgianei Căiţa, cunoscută drept Căprioara, coregrafă la “Dansez pentru tine”.
Însă, la doar trei ani de la cele două petreceri de