Scris de Călin Corpaş - În ce măsură o bogăţie a subsolului mai este bogăţie, dacă atentează la existenţa altor bogăţii indiscutabile?
O întrebare aparent filosofică, dar cu implicaţii cât se poate de profunde în România secolului XXI. O întrebare la care nu ne aşteptăm să răspundă guvernanţii ce, mai nou, nu ştiu decât să pună „banda”, atunci când vine vorba despre exploatarea hidrocarburilor. În special a gazelor de şist. Pentru a ne amorţi simţurile, ne spun cum ne vom câştiga independenţa energetică, cum ne vom îmbogăţi (!), exploatând tot ce se poate exploata în ţara asta. Nu ne mai spun, însă, cum vom deveni independenţi când, de fapt, aceste resurse sunt exploatate de companii străine. Indiferent că se cheamă Chevron, Gazprom sau OMV Petrom. Legea spune clar: cei care exploatează fixează preţul la care vând oricui şi oriunde, autorităţile române neavând niciun cuvânt de spus aici. Ba nu, greşesc. Au. Pot face benzina, motorina şi gazele şi mai scumpe, inventând noi accize. Tot ce ne rămâne de pe urma ciuruirii pământului românesc cu sonde şi substanţe toxice este redevenţa. În 2012, OMV Petrom şi Romgaz au virat către Statul Român doar 7% din totalul producţiei de petrol şi gaze. O redevenţă, aşadar, intrată în bugetul de stat, cheltuit în bună măsură pe contractele date clientelei politice, din toate domeniile de activitate.
Nu vom primi răspunsurile de care au nevoie de la actualii guvernanţi. Şi cu atât mai puţin vom primi soluţii. Nu vom afla de la ei ce e cu adevărat valoros, ce înseamnă cu adevărat bogăţie şi ce nu. Doar singuri o putem afla. Iar când vom simţi că am aflat, vom acţiona cu adevărat. La vedere, fără reţineri. Acasă, la birou şi pe stradă. Cei aflaţi deja în stradă ne oferă exemplul zi de zi. Nu mă va contrazice nimeni: resursa umană este cea mai mare bogăţie a unei naţiuni. Mintea, inteligenţa, dar, mai presus de toate, Conştiin
