Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai cu buna, mai cu scrâşnet de dinţi – Alianţa USL merge mai departe

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Când omul nu are altceva mai bun de făcut îşi caută singur de lucru. Cam aşa s-ar putea defini lupta care are loc, mai mult sau mai puţin, în aceste zile pe coridoarele văzute sau nevăzute ale Puterii. De altfel şi schimbul de replici dintre liderii la vârf ai social-democraţilor şi liberalilor lasă să se întrevadă că pacea şi armonia sunt nişte atribute ce par de mult apuse. Legea amnistiei, noul Cod Penal, Legea minelor au fost tot atâtea motive de discordie. Toate acestea s-au lăsat cu un „duel verbal” între premier şi preşedintele Senatului. S-a pus chiar şi problema unui…divorţ politic.

Deputatul liberal Mihăiţă Calimente a declarat referitor la cele întâmplate în ultimele zile şi dacă se pune problema unei rupturi în cadrul coaliţiei de guvernare: „Eu sunt convins că nu se va rupe. Admit faptul că au fost unele discuţii la vârful celor două partide, însă ieri seară ele s-au lămurit. Sigur au mai fost şi nişte greşeli de comunicare din partea noastră (a USL- n.n.). Pe de altă parte, această isterie a fost alimentată şi de afirmaţiile preşedintelui care a spus că e o nouă lovitură de stat şi instituţiile europene au reacţionat la prima mână să zic aşa. Acum cred că lucrurile s-au lămurit şi Legea amnistiei, dar şi noul Cod Penal vor fi puse în dezbatere publică până la data de 1 fe­bruarie 2014”.

De partea social-democraţilor, deputatul Dorel Căprar a punctat: „Coaliţia nu se rupe, sunt convins de acest lucru. Numai că şi colegii liberali ar trebui să înţeleagă mesajele de unitate pe care le transmite premierul Ponta. Eu cred că românii au votat anul trecut USL şi nu PNL sau PSD luate separat. Au votat pentru o coaliţie, pentru o idee. Acest lucru trebuie înţeles pentru totdeauna. Dezbinarea nu face bine nimănui”. Cert este că în aceste zile nu a fost… pace sub măslinii coaliţiei de la putere, dar mai cu buna, mai cu scrâşnet de dinţi, USL merge

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°