În fiecare an, în România se construiesc, în medie, 90 de biserici noi. În București sunt peste 200, iar în sectorul 3 sunt 42. Deși toată lumea se opune, de la primar la cetățean, popii își mai fac un lăcaș de cult în sectorul 3, de data asta într-un parc. În timp ce locatarii și ONG-urile protestează, acuzând ilegalitatea construcției, preotul lucrează – a ridicat, deja, fundația.
Înainte de toate, puțină matematică. Sectorul 3 al Capitalei se întinde pe 35 de kilometri pătrați. Pe această suprafață sunt 42 de biserici (lista lăcașurilor de cult o găsiți pe Wikipedia, n-aveți decât să le numărați), 29 de școli gimnaziale, 15 licee, cinci spitale și șapte parcuri. Rezultă o medie de un spital la o parcelă de 7 km2 și o biserică la fiecare felie de pământ de 0,8 km2. Practic, din orice punct al sectorului 3 ai zvârli cu o piatră, n-ai cum să nu nimerești o biserică. Dar cum doar cel fără de păcat poate arunca primul cu piatra, ne abținem.
În zona Vitan, între blocuri, există un parc care poartă numele „Emil Gârleanu“. Pe vremuri, acolo erau case și fabrica de mezeluri Pațac, cea mai mare din București. Ceaușescu le-a dărâmat, dar n-a mai apucat să ridice nimic în loc, așa că, după o perioadă în care terenul a rămas în paragină, Primăria Sectorului 3, condusă pe atunci de Liviu Negoiță, a plantat copaci și a amenajat un părculeț de joacă pentru copii. În 2001, în baza Legii 10, familia Pațac a revendicat 2.915 m2 din teren, pe care i-a obținut în 2009. O altă bucată de pământ, de 928 m2, rămasă nerevendicată, a fost cedată de către Primăria Generală, cu titlu de folosință gratuită, Arhiepiscopiei Bucureștilor. Parcela a ajuns acum pe mâna părintelui Mircea Marian Pintică, coordonatorul preoților misionari de caritate din Arhiepiscopie, care, susțin ONG-urile protestatare, a tăiat ilegal copacii și a început construcția la fel de ilicită a unei bis